PSRM

16 iulie 2021

Vlad Batrîncea: PAS nu are niciun mecanism legal pentru demiterea Procurorului General

Secretarul executiv al PSRM, Vlad Batrîncea, consideră că, în pofida declarațiilor deputaților PAS Dumitru Alaiba și Igor Grosu cu privire la posibila demitere a Procurorului General, PAS în prezent, nu are niciun mecanism legal pentru demiterea lui Alexandr Stoianoglo. El a vorbit despre acest lucru în cadrul emisiunii „Дело принципа” de la postul de televiziune Accent TV.

”Domnul Stoianoglo a devenit Procuror General în baza concursului care a avut loc în 2019. La acest concurs el a obținut punctajul maxim din partea membrilor comisiei, inclusiv din partea membrei Comisiei, care se numește Olesea Stamate, și care astăzi este persoana principală în domeniul juridic alături de președintele Maia Sandu. În consecință, chiar și doamna Stamate a confirmat că el a fost cel mai bun la concurs. Singurul lucru pe care Parlamentul l-a făcut atunci a fost să recunoască rezultatele acestui concurs. Domnul Stoianoglo a fost numit în conformitate cu Constituția, mandatul său este imperativ. Dacă ei o apără pe Domnica Manole, spunând că Parlamentul nu o poate demite, atunci Procurorul General este protejat de aceleași mecanisme constituționale. Nu există o formulă legală astăzi, mandatul său este imperativ și este o persoană cu imunitate. Ei pot modifica legislația, aceasta este autoritatea Parlamentului, dar legea nu are forță retroactivă, aici este inclus principiul retroactivității. Adică acele condiții pe care le vor introduce prin modificarea legislației vor fi valabile pentru viitorul Procuror General, dar nu pentru Procurorul General care a fost numit mai devreme. În consecință, ei nu au niciun mecanism legal de demitere a procurorului general. Și aici problema nu este în domnul Stoianoglo, aici problema este în abordarea lor. Pe ei nu-i preocupă atât domnul Stoianoglo, cât de ce Alaiba nu este Procuror General”, a subliniat Vlad Batrîncea.

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă