PSRM

02 septembrie 2019

Vlad Batrîncea a felicitat elevii din Liceul Teoretic „Mihail Lomonosov” cu ocazia începutului anului școlar

Președintele fracțiunii parlamentare a Partidului Socialiștilor din RM, secretarul executiv al PSRM, Vlad Batrîncea a participat la careul solemn dedicat începutului anului școlar la Liceul Teoretic „Mihail Lomonosov” din Chișinău.

Este vorba despre un liceu cu predare în limba rusă, aflat la Poșta Veche, care și-a apărat dreptul de a exista în contextul unei „optimizări” agresive. În acest an, a fost posibilă și înscrierea la cursuri unde limba de instruire este limba de stat.

Școala s-a aflat într-o situație dificilă foarte mult timp: lucrări de reparație nu s-au efectuat aici practic din perioada sovietică, prin urmare, în timpul iernii, în unele clase, temperatura aerului nu urca mai mult de 9-10 grade.

Liceul “M. Lomonosov” este situat pe teritoriul circumscripției uninominale pe care Vlad Batrîncea o reprezintă în Parlamentul Republicii Moldova. Împreună cu conducerea liceului și consilieri municipali, deputatul a reușit să identifice și să aloce fonduri pentru reparația și amenajarea cantinei școlare, au fost alocați din bugetul municipal 1,5 milioane de lei pentru instalarea geamurilor noi, în prezent se soluționează problema ce ține de acoperiș. Într-una din clădirile inactive ale liceului, s-au început lucrările de pregătire pentru deschiderea grupelor de grădiniță.


 

 

 

 

 

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă