PSRM

26 iulie 2019

Vlad Batrîncea: Nimeni nu intenționează să se odihnească sau să ia o pauză

Președintele fracțiunii parlamentare a Partidului Socialiștilor din RM, Vlad Batrîncea, pe pagina sa de pe rețelele de socializare a publicat un mesaj ca răspuns  la manipulările privind subiectul „vacanța parlamentului”.

Deputatul a reiterat că Legislația Republicii Moldova prevede încheierea sesiunii de vară din 31 iulie și deschiderea sesiunii de toamnă din septembrie. El a menționat că acest lucru nu înseamnă o vacanță lungă pentru deputați. Aceasta este o prevedere a Legii și a practicii internaționale.

Potrivit lui Vlad Batrîncea, în acea perioadă vor avea loc cîteva ședințe a parlamentului. Vor fi făcute amendamente la buget, vor fi adoptate modificările la Codul Electoral în a doua lectură, va fi modificată Legea cu privire la Procuratură, va fi extins termenul patentelor (în a doua lectură), vor fi analizate o serie de inițiative social-economice importante.

Comisiile de anchetă își vor continua activitatea cu privire la tentativa puciului anticonstituțional a PDM, furtul miliardelor din bănci, privatizări și concesiuni.

“O sesiune extraordinară va fi convocată după 10 august. Majoritatea parlamentară și Guvernul nu vor avea vacanță, iar speculațiile pe această temă sunt nefondate.

Noi înțelegem că oamenii așteaptă de la noua guvernare echitate și rezultate operative și această dorință este destul de firească și justificată. Prea mult timp, autoritățile au ignorat cetățenii, batjocorind opinia publică.

Dar avînd în vedere cel puțin situația dificilă și moștenirea, toate procedurile legale și restricțiile temporare, blocarea de către procuratură și organele judiciare, considerăm că procesele de schimbare în Moldova au loc în ritmul maxim posibil.

În urmă cu 6-7 săptămîni era dificil să ne imaginăm că astfel de evenimente, în principiu, pot fi posibile.

Nimeni nu intenționează să se odihnească sau să ia o pauză. Noua guvernare are o interpretare clară a propriei sale responsabilități față de oameni și față de stat. Iar tergiversarea în situația actuală este criminală”, a scris Vlad Batrîncea.