PSRM

21 decembrie 2021

Vlad Batrîncea: Când guvernarea nu poate face nimic, recurge la represiuni politice

La două zile după ce Igor Dodon a devenit Președinte de Onoare al PSRM, a apărut o informație precum că el a fost citat la Procuratura Generală la 27 decembrie, pentru a fi audiat și declarat bănuit în dosarul penal despre Energocom.

Vicespeakerul parlamentului RM Vlad Batrîncea consideră că evenimentele de acest gen sunt absolut previzibile, deoarece „Maia Sandu și echipa sa nu vor fi în stare să le dea oamenilor pâine, dar le vor oferi din belșug spectacole”. El a făcut această declarație în cadrul emisiunii televizate „Interviul săptămânii” de la „Primul în Moldova”.

– În ce privește procuratura, cum s-a procedat cu Stoianoglo – totul este o fărădelege, au fost încălcate toate normele, toate procedurile posibile și despre aceasta vorbim nu doar noi, socialiștii, dar și toți experții din Moldova, inclusiv cei care au susținut PAS la alegeri. Acest lucru a fost menționat și de Comisia de la Veneția.

Comisia de la Veneția este cea mai influentă instituție juridică din Europa și ea a spus clar că acesta este un nihilism juridic, este o fărădelege juridică și că situația de la procuratură trebuie să fie restabilită. Dar singura concluzie pe care a făcut-o astăzi guvernarea rezidă în inițierea unor răzbunări politice, în loc să-și recunoască erorile și să restabilească principiile unui stat de drept.

Și noi am atenționat și am vorbit despre aceasta, a fost previzibil: când ei nu pot lupta cu oponenții politici în cadrul dezbaterilor – dar noi ținem minte că nu au fost dezbateri nici la alegerile prezidențiale, nici la cele parlamentare – când ei nu se pot impune nici în domeniul economiei, nici în domeniul reformei justiției, în nimic, ei recurg la represiuni politice.

Noi am avertizat că acest lucru se va întâmpla și că evenimentele doar vor lua amploare, adică va începe „vânătoarea de vrăjitoare”. Când ei nu vor putea demonstra nimic, când vor provoca – dar ei au provocat deja – dezamăgire atât în țară, cât și peste hotare, acelorași parteneri ai lor, vor avea nevoie de un dușman intern, a subliniat Vlad Batrîncea.
a-tv.md

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă