09 iunie 2021
Vlad Batrîncea: În urmă cu doi ani, socialiștii au făcut ceea ce au promis cetățenilor – posibilitatea de a trăi în Moldova fără frică
Au trecut doi ani de când Moldova a fost eliberată de regimul lui Plahotniuc, în societate a dispărut frica, oponenții politici nu sunt eliminați, nu există cazuri de prizonieri politici, partidele politice se simt mult mai libere. Acest lucru a fost declarat de vicepreședintele Parlamentului, secretarul executiv al Partidului Socialiștilor Vlad Batrîncea, în cadrul unui briefing din 9 iulie.
„În 2019, am demonstrat voință politică, caracter și, împreună cu partidele de dreapta, am format o majoritate, am format guvernul în condiții de incertitudine și șantaj”, a spus Vlad Batrîncea.
Potrivit deputatului, astăzi aceste evenimente provoacă multe interpretări, sunt interpretate de fiecare partid, fiecare analist politic, „dar nu există nicio îndoială că aceste schimbări au fost în beneficiul Republicii Moldova”.
„Ce s-a întâmplat în ultimii doi ani? În primul rând, în societate a dispărut frica, oponenții politici nu sunt eliminați, nu există prizonieri politici, partidele politice se simt mult mai libere. Din 2019, nu au existat cazuri de înstrăinare a bunurilor mobile și imobile, atacuri raider, cazuri de abuz, de intimidare a antreprenorilor individuali pentru a semna anumite decizii”, a spus Vlad Batrîncea.
El a subliniat că cei 35 de deputați socialiști prin aceste schimbări au făcut ceea ce au promis cetățenilor – au oferit oamenilor libertatea și accesul la informații, precum și posibilitatea de a trăi în Moldova fără frică.
De asemenea, deputatul a menționat că în economia națională, socialiștii au oprit privatizările ilegale, în urma cărora s-au produs pagube pentru stat, au făcut tot posibilul pentru a se asigura că întreprinderile de stat rămân în proprietatea statului și aduc bani la bugetul țării.
„Chiar și în timpul pandemiei, am demonstrat că putem ajuta cetățenii. S-au alocat peste 1 miliard de lei în condiții de secetă pentru agricultură, peste un miliard – pentru proiecte de infrastructură, fiecare primărie a primit cel puțin un milion de lei pentru reparații de drumuri, pentru proiecte de gazificare – sute de milioane de lei, precum și pentru sisteme de aprovizionare cu apă, canalizare și alte nevoi”, a spus deputatul.
El a subliniat că PSRM, ca parte integrantă a Blocului Electoral al Comuniștilor și Socialiștilor, este responsabil pentru promisiunile sale și este gata să ofere Republicii Moldova un guvern profesionist capabil să readucă cetățenii la casele lor, oferind cetățenilor locuri de muncă, salarii decente și pensii.