PSRM

25 octombrie 2018

Vlad Batrîncea va candida pentru funcția de deputat pe circumscripția nr. 28 din Chișinău

Partidul Socialiștilor a desfășurat astăzi, 25 octombrie, în sectorul Rîșcani din capitală, un miting de protest împotriva politicii de jaf așa-numitei guvernări ”pro-europene”. Astăzi, a fost prezentat cel de-al 11-lea candidat al PSRM pentru Chișinău, care va participa la alegerile parlamentare din 24 februarie 2019.

Liderul fracțiunii PSRM din Consiliul Municipal Chișinău Ion Ceban a subliniat faptul că mitingul are loc în Rîșcani. În pofida activității distrugătoare a autorităților municipale, sectorul Rîșcani rămîne unul dintre cele mai mari din Chișinău.

”Pentru a stopa distrugerile este necesar să spunem ”NU!” regimului și să inițiem schimbări spre bine”, a menționat Ion Ceban. El a remarcat că scopul PSRM este dezvoltarea, ceea ce nu este în concepția autorităților actuale.

Participanții la miting au susținut candidatura PSRM pentru participarea la alegerile parlamentare din 24 februarie 2019, pe circumscripția electorală nr. 28 din Chișinău.

”Putem afirma că astăzi, PSRM și-a determinat viitorii candidați pentru circumscripțiile electorale din Chișinău, care în total sunt 11 la număr. Cei înaintați de PSRM sunt persoane oneste, responsabile și adevărați profesioniști. În ultimii ani, ei au fost mereu prezenți, întotdeauna au comunicat cu cetățenii, au apărat interesele acestora”, a declarat președintele PSRM Zinaida Greceanîi.

Doamna Greceanîi a menționat, că oficial vor putea fi numiți candidați – persoanele care au trecut de etapa primaries sau alegeri interne, numai după ce vor fi aprobați de către Consiliul Republican al PSRM, care va fi convocat după începutul campaniei electorale.

”Participanții mitingului de astăzi au susținut unanim candidatura persoanei care este bine cunoscută în acest oraș și în întreaga țară datorită poziției sale principiale față de multe subiecte, o persoană care apără interesele cetățenilor și a țării noastre, atît pe teritoriul Republicii Moldova, cît și la nivel internațional. Persoana care a cutreierat Chișinău în lung și lat, care comunică cu cetățenii și cunoaște despre toate problemele și nevoile locuitorilor circumscripției sale electorale. Este vorba despre secretarul executiv al Partidului Socialiștilor din RM, deputatul Vlad Batrîncea.

Sunt convinsă, Vlad Batrîncea va reprezenta cu destoinicie locuitorii circumscripției sale electorale în parlament. El deja a demonstrat că muncește zilnic pentru bunăstarea cetățenilor și a țării. Să-i urăm succes!”, a spus Zinaida Greceanîi.

La rîndul său, Vlad Batrîncea a mulțumit participanților pentru încrederea acordată.

”Eu sunt o persoană de echipă și pentru mine este importantă nu doar victoria mea, dar și a partidului, și a tuturor oamenilor de bună credință. Eu cred că noi avem mai mulți oameni buni decît răi și de aceea trebuie să învingem. Ultima șansă pentru a schimba ceva în țara noastră – 24 februarie 2019, ziua în care vor avea loc alegerile parlamentare. Dacă ne vom uni toți împreună, vom fi capabili să schimbăm lucrurile spre bine”, a spus Vlad Batrîncea.

 

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă