PSRM

25 august 2021

Vlad Batrîncea: PAS vrea să instituie un control manual asupra Justiției

PAS încearcă să introducă un control manual asupra Justiției. Astfel vicepreședintele Parlamentului, Vlad Batrîncea, a comentat proiectele de lege votate de către deputații PAS, care prevăd anularea concursului pentru numirea Procurorului General și a șefului Centrului Național Anticorupție. Batrîncea a precizat că noua guvernare a creat un precedent periculos.

„Ceea ce s-a produs în Parlament presupune anularea concursurilor, ceea ce deschide cutia Pandorei. Orice guvernare care are majoritate parlamentară poate numi orice persoană în funcție, fără evaluarea capacităților personale, a experienței, fără a ține cont de imparțialitatea persoanelor, independența instituției. Este straniu că aceste concursuri sunt anulate de persoane care pretind că sunt o forță europeană, democratică”, a declarat Batrîncea.

Amintim că inițiativa PAS de a anula concursurile pentru numirea Procurorului General și a șefului Centrului Național Anticorupție au fost criticate dur și de reprezentanții societății civile, care au calificat aceste proiecte drept inacceptabile și care nu corespund normelor europene.

NTV Moldova

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă