PSRM

06 decembrie 2021

Deputații BCS au criticat dur adoptarea de către PAS a legii de majorare a vârstei de pensionare:  ”Să vă fie rușine!”

Deputații Blocului Comuniștilor și Socialiștilor au susținut un briefing în cadrul căruia au criticat dur adoptarea de către PAS a Legii de majorare a vârstei de pensionare până la 63 de an, atât pentru bărbați, cât și pentru femei.

Vlad Batrîncea, vice-președintele Parlamentului, deputat PSRM, și-a exprimat indignarea vizavi de faptul că actuala guvernare a identificat surse pentru majorarea bugetelor Președinției, Parlament, Curtea Constituțională, Cancelaria de Stat etc., dar nu a găsit bani pentru pensionari, profesori, medici, agricultori și alte categorii de cetățeni.

Potrivit lui Batrîncea, PAS și președintele țării, Maia Sandu, au ajuns la putere prin minciuni.

„În loc să propună reforme, salarii mai mari, ei vin cu majorarea vârstei de pensionare. Logica este cinică: mai puțini pensionari căror să le distribuie fondul de pensionare. Ei nu caută bani suplimentari pentru pensii, ei micșorează numărul pensionarilor. Analizați bine bugetul public pentru 2022, ministere noi, majorarea alocărilor pentru Președinție, Parlament, Cancelaria de Stat, Curtea Constituțională și alte instituții de stat. Bani pentru pensionari nu sunt, pentru profesori nu sunt, dar sunt pentru instituții. Sunteți o guvernare mincinoasă, ați mințit peste 300 de mii de pensionari. Să vă fie rușine!”, a declarat Batrîncea.

Menționăm că după ce deputații PAS au votat, astăzi, în cea de-a doua lectură proiectul de lege care prevede majorarea vârstei de pensionare, Blocul Comuniștilor și Socialiștilor, în semn de protest, a blocat tribuna Parlamentului, iar ulterior a părăsit ședința.

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă