01 iulie 2017
Vlad Batrîncea: Oamenii trebuie să se simtă în siguranță
Deputatul și secretarul executiv al formațiunii a ținut un discurs la adunarea festivă dedicată jubileului de 20 de ani de la fondarea PSRM. Batrîncea a menționat că una dintre principalele probleme ale țării noastre constă în faptul că autoritățile din țară sunt temporare. Potrivit acestuia, socialiștii trebuie să construiască și să pună în aplicare planuri pe termen lung. – Aceștia sunt acei oameni care gândesc că astăzi și mâine vor fura, iar poimâne vor pleca.
Noi trebuie să facem planuri de zeci de ani pentru țară. Oamenii trebuie să se simtă în siguranță, să știe că la ei acasă este ziua de mâine. Trebuie să facem totul pentru ca milioanele de cetățeni de-ai noștri să se întoarcă acasă și să primească o viață decentă aici, – a spus el. Batrîncea a mai menționat că în fața PSRM-ului stă o sarcină istorică uriașă: să unească țara. Acest lucru, potrivit lui, este în interesul locuitorilor de pe ambele maluri ale Nistrului și va fi un impuls pentru îmbunătățirea situației economice și a bunăstării fiecăruia. – Să vină europenii și să învețe de la noi.
Vom fi capabili să restabilim ordinea la noi acasă, – a adăugat deputatul. Batrîncea a subliniat că, PSRM va obține o victorie sigură în alegerile de primar al Chișinăului. Capitala, a adăugat el, va fi condusă de un adevărat socialist cu o echipă corectă patriotică și va construi un oraș de care vor fi toți mândri.
Deputatul a menționat că Președintele are nevoie de sprijin și, prin urmare, formațiunea trebuie să câștige alegerile parlamentare, pentru a forma propriul guvern și o singură verticală a puterii. – Socialiștii vor construi o nouă Moldovă, de care vor fi toți mândri și în care toată lumea se va simți demnă, încrezătoare și în siguranță, – a concluzionat el.