PSRM

01 decembrie 2022

Vlad Batrîncea: Nu ați adus argumente clare pentru prelungirea stării de urgență. Suntem categoric împotrivă!

Astăzi, Vlad Batrîncea, vice-președintele Parlamentului, secretar executiv al PSRM, în luarea sa de cuvânt pe marginea inițiativei Guvernului de prelungire a stării de urgență, a criticat faptul că actuala guvernare a utilizat starea de urgență în interesul său, nu a folosit prilejul de a consolida societatea, ci s-a asociat cu companiile petroliere și băncile comerciale, în detrimentul cetățenilor.

Vlad Batrîncea a subliniat că personal a îndemnat fracțiunea BCS să voteze starea de urgență pe data de 24 februarie curent, pentru a veni în sprijinul cetățenilor Republicii Moldova și a celor refugiați din Ucraina. Potrivit lui, deși deputații BCS s-au deplasat în raioanele țării, guvernarea nu a folosit acest prilej pentru a consolida societatea, să sprijine autoritățile publice locale, dar a preferat să meargă în studiouri televizate, să atace opoziția, să domine politic în teritoriu.

”Nu ați făcut nimic să demonstrați corectitudine, cel puțin față de deputații din Parlament”, a subliniat Batrăncea.

De asemenea, Batrîncea s-a referit la coloana a cincea, ”În perioada de război și criză, când oamenii suferă, coloana a cincea s-a solidarizat cu petroliștii și în loc să primească refugiații, merg prin cafenele și servesc cafeluțe de 80 de lei cu conducătorii companiilor petroliere. De ce nu ați folosit starea de urgență pentru a stăpâni poftele companiilor petroliere? Coloana a cincea s-a solidarizat cu băncile comerciale care vor avea venituri de peste 3 mld. lei pe final de an – un venit absolut istoric într-un an de război. De ce nu ață stăpânit poftele băncilor comerciale?”, a subliniat deputatul socialist.

De asemenea, în opinia deputatului guvernul nu a utilizat instrumentele stării de urgență pentru a stăpâni inflația. Vlad Batrîncea a subliniat că în perioada stării de urgență guvernul trebuia să identifice soluții și să se solidarizeze cu cetățenii.

”Nu am auzit de la doamna Gavrilița nicio propunere clara, ce va face comisia. Nu ne-ați convins. Suntem categoric împotriva prelungirii stării de urgență, a concluzionat Vlad Batrîncea.

 

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă