Vlad Batrîncea la APCE: „Fără alegeri libere și corecte nu putem vorbi despre democrație în Moldova”

Vicepreședintele Parlamentului Republicii Moldova, membru al Consiliului Politic Executiv al PSRM, Vlad Batrîncea, a participat săptămâna aceasta la lucrările Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE), unde a fost analizată situația privind desfășurarea alegerilor parlamentare în Republica Moldova.

În cadrul dezbaterilor, Vlad Batrîncea a informat colegii din APCE despre neregulile grave care au avut loc în procesul electoral din țara noastră: utilizarea resurselor administrative, folosirea banilor publici, implicarea directă a miniștrilor și a instituțiilor statului în campanie. Totodată, a atras atenția asupra politizării Comisiei Electorale Centrale și a Curții Constituționale, precum și asupra modificărilor legislative operate de guvernare, care au permis excluderea unor partide de opoziție din cursa electorală chiar în ziua alegerilor.

„Am îndemnat comitetul de monitorizare să acorde o atenție sporită situației din Republica Moldova, pentru ca aceste derapaje antidemocratice să nu se mai repete. Fără alegeri libere și corecte nu putem vorbi despre democrație în Moldova. Ceea ce se întâmplă nu are nimic în comun cu integrarea europeană și valorile europene”, a declarat Vlad Batrîncea.

Reprezentantul PSRM a subliniat că formațiunea pe care o reprezintă va continua să lupte pentru respectarea drepturilor democratice ale cetățenilor și pentru apărarea voinței poporului.