PSRM

17 martie 2021

Vlad Batrîncea: Care era nevoia de pus presiuni enorme, în stilul lui Plahotniuc, asupra doamnei Durleșteanu?

Mariana Durlșeteanu și-a retras candidatura pentru funcția de premier, în urma unor presiuni enorme care au fost făcute asupra ei. Despre aceasta vicepreședintele Parlamentului, socialistul Vlad Batrîncea, a declarat în cadrul unui briefing de presă.

„Care era nevoia de pus presiuni enorme, în stilul lui Plahotniuc, asupra doamnei Durleșteanu? Presiuni directe, când cineva din afara țării a discutat cu această doamnă. Asemenea abordare nu consolidează dialogul și încrederea. Cine anume a făcut aceste presiuni, cu aceste informații vom reveni. Implicarea unor forțe din afara Republicii Moldova în acest proces la sigur trebuie condamnată și la sigur că atunci când am avansat în acest dialog, nu trebuia nimeni să intervină în asemenea măsuri”, a declarat Batrîncea.

Vlad Batrîncea a făcut dezvăluiri și despre negocierile pe care le purta PSRM cu PAS, din februarie 2021. Potrivit socialistului, atât la nivel de fracțiuni parlamentare, cât și la nivel de lideri (Maia Sandu și Igor Dodon) s-a ajuns la un compromis. Părțile au convenit că vor acționa pe etape. În primul rând, urma să fie rezolvată problema guvernului interimar și vaccinarea în masă a populației, ca ulterior să se meargă la alegeri parlamentare anticipate.

PSRM

Adera la partid!

Semnalează o problemă