07 decembrie 2023
Vlad Batrîncea: Bugetul de stat 2024 nu este solidar, este antisocial și periculos
Vlad Batrîncea, vicepreședintele Parlamentului, președintele fracțiunii BCS a criticat dur de la tribuna Parlamentului, proiectul bugetului de stat pentru anul 2024, propus de guvernarea PAS.
Președintele BCS a numit acest document antisocial, deoarece pentru cele mai importante domenii, cum ar fi educația, sănătatea, investițiile capitale, drumuri, agricultură etc. – cheltuielile sunt reduse, în timp ce pentru majorarea bugetelor aparatului de stat, al apărării – fonduri au fost găsite.
Deputatul PSRM a subliniat că, deși domeniul de învățământ va avea cu 524 mln. lei mai puțin, nu este clar din ce surse vor fi majorate salariile profesorilor. În opinia deputatului banii vor fi luați din contul optimizării mai multor instituții de învățământ.
Vlad Batrîncea a amintit despre lichidarea Universității Agricole, și lipsa informației despre soarta terenurilor și a activelor de care a dispus această instituție. Totodată, deputatul s-a referit la intenția guvernării de a distruge prin comasare Institutul de Sport, care, de asemenea dispune de infrastructură, terenuri funciare etc.
”Dacă ideea este că viitorul Republicii Moldova, viitorul educației să fie edificat pe seama distrugerii instituțiilor de învățământ prin comasare, atunci credem că protestele vor lua amploare”, a menționat Vlad Batrîncea.
Totodată, Vlad Batrîncea s-a indignat de faptul că fiind în criză Moldova cheltuie sume uriașe pentru aparatul birocratic și pentru domeniul apărării.
”Sute de milioane de lei costă moldovenilor trei ministere noi, cu peste 500 de unități s-au majorat aparatele administrative ale ministerelor, au apărut 339 secretari de stat și vice-secretari care primesc salarii mari pe seama cetățenilor RM. De ce nu dați exemplu cum să economisiți începând de la optimizarea acestor ministere? De ce tăiem din medicină, social, din agricultură, totodată majorând povara administrativă a bugetului?”, a subliniat Vlad Batrîncea, îndemnînd actualii guvernanți să lupte cu birocrația începând de la sine.
Potrivit lui Vlad Batrîncea este revoltător faptul că având minus pentru educație, s-au găsit plus 240 mln. lei pentru domeniul apărării.
”Sunt pentru consolidarea apărării, a suveranității, dar de ce noi nu găsim bani pentru pensionari, pentru medici, pentru administrații locale, dar găsim milioane pentru apărare? Acest buget nu este solidar, este antisocial și unul periculos!”, a concluzionat Batrîncea.