PSRM

05 mai 2022

Vlad Batrîncea: Socialiștii și comuniștii propun constituirea unei Comisii de anchetă a Parlamentului care va stabili factorii politici care au stat la baza furtului secolului

Astăzi, deputații BCS, Vlad Batrîncea, Vasile Bolea și Petru Burduja au susținut un briefing în cadrul căruia au anunțat inițiativa fracțiunii BCS de a crea o Comisie de anchetă parlamentară pentru elucidarea circumstanțelor emiterii Garanțiilor de stat nr. 807/2014 și nr. 101/2015, precum și a emisiunii monedei naționale în valoare de 9,5 miliarde de lei și, respectiv, de 5,34 miliarde de lei de către Banca Națională a Moldovei care au prejudiciat statul cu 14 mld de lei.

Inițiativa deputaților vine drept urmare a deciziei Curții Constituționale din 22 aprilie curent, emisă la sesizarea deputaților PSRM din vara anului 2021 care au solicitat opinia Înaltei Curți privind constituționalitatea Legii prin care s-au emis garanții bancare în 2014 și 2015 și a hotărârilor de guvern care au acoperit furtul miliardului.

Socialiștii au atras atenția că, deși Curtea Constituțională a indicat asupra inadmisibilității sesizării deputaților PSRM, totodată Înalta Curte a stabilit că în anii 2014, 2015 autoritățile publice au executat unele hotărâri ale Guvernului nepublicate în Monitorul Oficial al Republicii Moldova; Banca Națională a efectuat emisiuni monetare importante fără a avea la bază o decizie a Parlamentului prevăzută de articolul 130 alin. (3) din Constituție; acordarea garanțiilor de stat și a creditelor de stat a avut loc fără un control al Parlamentului, conform articolul 66 lit. i) din Constituție etc.

Deputații afirmă că Parlamentul are capacitatea de a stabili toți factorii politici care au stat la baza furtului secolului, va putea da numele persoanelor care au participat la acele fărădelegi, după care Procuratura și organele de drept vor avea de muncit astfel încât statul Republica Moldova să beneficieze de despăgubiri și să prevaleze interesul public.

Deputații au amintit că în urma acțiunilor elitei politice din anii 2014 și 2015 statul Republica Moldova a fost prejudiciat cu 14 mld de lei, rambursarea cărora a fost pusă pe spatele cetățenilor. Astfel, ținând cont și de rata procentuală aplicată acestei sume, până în anul 2041 cetățenii țării noastre sunt obligați să achite în total 25 miliarde de lei, or câte 1 mld. de lei anual.

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă