PSRM

28 mai 2021

În cazul accederii la putere, partidul pro-prezidențial PAS intenționează să majoreze vârsta de pensionare

Cetățenii Moldovei își exprimă îngrijorarea cu privire la posibila majorare a vârstei de pensionare în țara noastră. Deputatul PSRM Vladimir Odnostalco a menționat în cadrul briefingului din 28 mai că oamenii vorbesc despre acest lucru cu îngrijorare la întrevederile cu reprezentanții Partidului Socialiștilor.

Deputatul a reamintit că, la inițiativa PSRM, Parlamentul a stopat majorarea vârstei de pensionare la 57 de ani pentru femei și 62 de ani pentru bărbați. Anterior, reforma pentru majorarea vârstei de pensionare a fost inițiată de Partidul Democrat. Cu toate acestea, există din ce în ce mai multe declarații și semnale din partea PAS că, dacă vor ajunge la putere, vor continua să majoreze vârsta de pensionare.

„Liderul PAS, Igor Grosu, a anunțat recent în cadrul unei emisiuni TV că intenționează să încheie un acord cu FMI până în august. Fondul Monetar Internațional nu este o organizație caritabilă. Aceasta este o structură bancară care câștigă bani prin emiterea de împrumuturi – cu dobândă și în anumite condiții”, a spus socialistul.

“Și dacă partidele de dreapta vor ajunge la putere, atunci pentru a semna un acord cu FMI, vor cere o majorare a vârstei de pensionare, iar domnul Grosu o va face cu mare plăcere”, a subliniat Vladimir Odnostalco. El a reamintit că, în cadrul unei întrevederi din martie, Maia Sandu îl rugase deja pe Igor Dodon ca socialiștii să voteze pentru majorarea vârstei de pensionare, deoarece aceasta este o condiție a FMI.

Ca exemple a îndeplinirii incontestabile a condițiilor FMI de către reprezentanții PAS, Vladimir Odnostalco a citat și activitățile Maiei Sandu privind închiderea școlilor când era ministru al educației, încercările membrilor alianțelor europene de lichidare a spitalelor la solicitarea FMI. În calitate de prim-ministru în 2019, Maia Sandu a semnat un acord cu FMI și, ca urmare, impozitarea pentru sectorul Horeca a fost majorată.

„Ei vor respecta toate ordinele fără un cuvânt. Doar un sclav al stăpânului său poate face asta, dar nu un patriot al țării sale”, a subliniat Vladimir Odnostalco.

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă