La Chișinău a avut loc un protest împotriva regimului Sandu și PAS. Socialiștii au cerut organizarea alegerilor parlamentare și prezidențiale anticipate în aceeași zi

În fața Președinției Republicii Moldova s-a desfășurat astăzi o acțiune de protest împotriva guvernării PAS, organizat la apelul Partidului Socialiștilor, fără simboluri de partid. În pofida frigului de afară, participanții la protest au venit să-și exprime nemulțumire față de actuala guvernare. „Astăzi este frig, dar nu am venit aici de bunăvoie, am fost aduși de politica juntei conduse de Maia Sandu”, a declarat socialistul Victor Poliacov. „Vom protesta până când ea își va da demisia. Am ieșit să-i spunem președintelui ilegitim că trebuie să plece!”

Liderul PSRM, Igor Dodon, a subliniat că principalele probleme care îi preocupă pe oameni sunt prețurile ridicate, tarifele mari, salariile și pensiile mici. „Dar lupta noastră nu trebuie să fie doar împotriva prețurilor, ci împotriva Maiei Sandu și a PAS-ului ei. Până nu vom alunga această ‘sectă galbenă’, nu vom avea nici prețuri mai mici, nici tarife accesibile, nici pensii decente.”

Igor Dodon a făcut apel la organizarea alegerilor parlamentare și prezidențiale anticipate în aceeași zi. „Anul trecut, Sandu a furat alegerile prezidențiale. Nu trebuie să-i permitem să fure și alegerile din acest an. Trebuie să cerem desfășurarea alegerilor parlamentare și prezidențiale în aceeași zi. Majoritatea cetățenilor își doresc asta. Nu avem de ce să ne temem – aceasta este țara noastră și trebuie să luptăm pentru viitorul copiilor noștri.”

Liderul PSRM a chemat reprezentanții opoziției să iasă la proteste, anunțând că următoarea acțiune va avea loc în luna martie și va fi mai amplă. „Astăzi am făcut primul pas. Se spune că protestele nu schimbă nimic. Dar uitați-vă ce se întâmplă în România – toată opoziția s-a ridicat împotriva rețelei Soros. Și la noi, nici Sandu, nici oamenii ei nu vor rezista dacă opoziția se unește.”

Deputata BCS Alla Pilipetskaia a declarat că PAS este cea mai proastă guvernare din istoria Moldovei. „Ei nu sunt capabili să construiască nimic, ci doar să distrugă. În timpul mandatului lor, au ruinat economia, au adus agricultura în pragul colapsului, iar acum au trecut la distrugerea culturii și a istoriei. Pentru a anihila un stat, trebuie să-i ștergi istoria, să-i distrugi codul cultural și să-i resetezi memoria colectivă. Echipa funerară a PAS-ului exact asta face acum.”

Alla Pilipetskaia a mai afirmat că în prezent Moldova este condusă de neofasciști, admiratori ai mareșalului Antonescu, condamnat și executat în România pentru crime împotriva umanității. „În același timp, această adunătură de trântori nu este capabilă nici măcar să renoveze ceea ce au construit tații și buneii noștri.”

Deputata a subliniat că „doar poporul poate înlătura o guvernare care l-a trădat. Lumea se schimbă rapid, iar acum este momentul să ne apărăm activ Moldova. De poziția noastră fermă depinde viitorul copiilor noștri. ‘Schimbarea este inevitabilă’, iar noi cerem schimbări în țara noastră.”

Bogdan Țîrdea, deputat PSRM, a criticat dur actuala conducere a Republicii Moldova, acuzând-o de corupție, incompetență și servilism față de interese străine. El și-a exprimat revolta față de faptul că în fruntea țării se află persoane cu cetățenie străină, care au participat la decizii ce au afectat grav statul, inclusiv la furtul miliardului.

De asemenea, Țîrdea a condamnat majorarea salariilor miniștrilor cu 300%, explozia prețurilor la gaze, inflația galopantă, reprimarea protestelor și favorizarea unor oficiali corupți. Deputatul a criticat închiderea a 15 televiziuni și 70 de canale media, desființarea unor instituții de învățământ și spitale de importanță majoră, inclusiv a spitalului Toma Ciorbă, precum și acordarea de premii pentru democrație liderilor PAS, în timp ce populația se confruntă cu dificultăți economice severe.

Bogdan Țîrdea a subliniat că o asemenea guvernare trebuie să plece. ”Dacă nu îți place limba acestei țări, dacă nu îți place poporul acestei țări, dacă te îmbolnăvești pe 9 mai, dacă interzici panglica Sfântului Gheorghe și îți arestezi oponentul politic chiar de ziua ta, dacă nu îți place cultura, țara, atunci poate că tu ești ocupantul, poate că tu ești elementul străin în această țară, și poate că tu ar trebui să pleci și să eliberezi această țară de prezența ta. Și cred că, doar în acest caz, în sfârșit, vor veni vremuri bune sau, mai bine zis, vremuri normale.”

Deputata Adunării Populare a Găgăuziei, Elena Iurcenko, a subliniat că, sub guvernarea PAS, copiii noștri nu au viitor în Moldova.

„Cu câteva zile în urmă, Maia Sandu a primit în Germania un premiu de 100.000 de euro. Ca cetățean ce respectă legea, mă întreb – pentru ce? Angajații căilor ferate nu și-au primit salariile de șase luni, se închid școli, se rescrie istoria, salariile și pensiile au fost devalorizate, 250.000 de cetățeni ai Moldovei au plecat din țară. Pentru asta a primit premiul? În presă se scrie că este ‘pentru dezvoltarea democrației’. Care democrație? Democrația PAS, care dictează regulile și interzice orice altă opinie? Pentru închiderea canalelor de televiziune în limba rusă? Pentru glorificarea criminalilor?”

Elena Iurcenko a îndemnat oamenii să se ridice în apărarea Moldovei: „Treziți-vă, pentru că în spatele nostru este țara noastră, sunt copiii noștri.”

Deputatul PSRM, Vladimir Odnostalco, a subliniat că situația din țară se agravează pe zi ce trece – prețurile cresc, spitalele sunt în colaps, iar tot mai mulți oameni sunt nevoiți să plece peste hotare. În timp ce autoritățile susțin că nivelul de trai s-a îmbunătățit, realitatea arată contrariul: sărăcia și disperarea afectează întreaga țară. „Dacă nu ne unim, dacă nu spunem clar cine este dușmanul – iar dușmanul sunt ei – Maia Sandu și partidul său PAS – vom pierde întreaga țară”, a avertizat Vladimir Odnostalco.

Victor Poleacov, reprezentantul PSRM a anunțat că protestele vor continua și a îndemnat cetățenii să se alăture la acțiunile care vor fi anunțate din timp.