PSRM

25 mai 2021

Adoptarea capitalului familial, majorarea salariilor, pensiilor și alocațiilor, susținerea cetățenilor – acestea, dar și alte inițiative vor fi promovate de PSRM în noul parlament

Deputații din fracțiunea Partidului Socialiștilor Alla Darovannaia și Vladimir Odnostalco au prezentat astăzi informații despre inițiativele sociale cu care socialiștii vor veni în noul parlament.

Deputatul Vladimir Odnostalco a îndemnat cetățenii să creadă fapte concrete și nu apelurile abstracte ale politicienilor care fac parte din campania electorală. Propunerile PSRM sunt reale, a remarcat deputatul, iar acest lucru poate fi demonstrat prin exemplul activităților fracțiunii Partidului Socialiștilor, care a promovat și promovează în mod constant inițiative sociale.

„Chiar și în cele mai dificile condiții ale pandemiei, socialiștii au identificat posibilitatea de a majora salariile, pensiile și alocații, de a oferi sprijin familiilor”, a menționat Vladimir Odnostalco.

El a anunțat că în noul parlament fracțiunea PSRM intenționează să vină cu o inițiativă, care a fost lansată de fostul președinte Igor Dodon în 2019, privind alocarea unui ajutor unic pensionarilor în valoare de 1 000 de lei pentru Paște și în octombrie, cu ocazia Zilei Persoanelor în etate.

„Adoptarea acestei inițiative va fi posibilă dacă Blocul Comuniștilor și Socialiștilor va ajunge la putere ca urmare a alegerilor parlamentare anticipate din 11 iulie”, a spus deputatul.

Potrivit acestuia, dacă vor ajunge la putere partide de dreapta care urmează instrucțiunile organizațiilor financiare internaționale, atunci sprijinul financiar pentru pensionari și alte categorii de cetățeni va fi anulat, inclusiv: majorarea pensiilor, indexarea pensiilor și alocațiilor de două ori pe an, reducerea vârstei de pensionare, alocația unică de două ori pe an.

De asemenea, Vladimir Odnostalco a spus că socialiștii intenționează să îmbunătățească în continuare legislația în domeniul asigurării cu pensii. În special, vorbim despre necesitatea de a examina la calcularea pensiilor stagiul muncii cetățenilor din Transnistria.

Deputații PSRM au atras atenția și asupra situației demografice negative din republică. Pentru a motiva familiile tinere să rămână în Republica Moldova și să își crească copiii aici, socialiștii intenționează să revină la inițiativa liderului PSRM Igor Dodon privind capitalul familial, care face parte din noul concept de politică demografică din Republica Moldova.

Alla Darovannaia a spus că proiectul stabilește beneficiarii, modul și procedura de acordare a prestație sociale în funcție de numărul de copii din familie.

Reamintim că, în toamna anului trecut, Igor Dodon a propus majorarea indemnizației unice la naștere la 20 mii lei, alocarea unei indemnizații suplimentare unice fiecărei familii în valoare de 5 mii lei pentru nașterea celui de-al patrulea copil, și 10 mii de lei pentru fiecare copil următor.

Socialiștii au subliniat în cadrul briefingului că în următorul parlament vor finaliza și implementarea inițiativei de dublare a salariului pentru tot personalul medical. O majorare de 30% anul trecut și încă 30% la începutul acestui an a avut loc deja. De la 1 iulie, urma să se realizeze o majorare a salariilor pentru lucrătorii medicali cu 40%. Cu toate acestea, parlamentul a fost dizolvat de președintele Maia Sandu, iar proiectul de lege nu a fost adoptat în a doua lectură.

PSRM va propune, de asemenea, un proiect de lege care prevede majorarea salariile farmaciștilor și angajaților instituțiilor medicale specializate: Consiliului Național pentru Determinarea Dizabilității și Capacității de muncă, farmaciștilor și personalului medical de la nivelul mediu și inferior al Centrului Național de Transfuzie a Sângelui și Agenția de Transplant.

„Salariul de bază lunar va fi majorat pentru farmaciști, în medie cu 350 lei, pentru personalul medical inferior cu 207 lei, pentru specialiști în funcții de conducere și execuție în mediu cu 350 lei”, a spus Alla Darovannaia.

PSRM va insista și ca cetățenii să primească compensații pentru energia electrică consumată în aprilie-mai. Socialiștii vor înregistra din nou în parlament proiectul de lege respins de președintele Maia Sandu.

De asemenea, socialiștii vor veni cu o inițiativă de susținere a serviciului social „Asistență personală” pentru persoanele cu dizabilități severe. În prezent, activează circa 6000 de asistenți personali și mai este necesar de angajat circa 2500 de unități, pentru acordarea serviciului menționat pentru tot atâtea persoane cu dizabilități severe, care stau în rândul de așteptare la structurile menționate.

„Sperăm că majorarea salariului ne va ajuta să atragem acești asistenți, care sunt foarte necesari pentru persoanele cu dizabilități”, a spus Alla Darovannaia.

Deputatul a subliniat că fracțiunea PSRM în frunte cu Igor Dodon va continua să înainteze proiecte sociale care vor proteja și susține cetățenii.

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă