PSRM

07 iulie 2022

Prin distrugerea universităților regionale, autoritățile pun în pericol drepturile minorităților naționale din Republica Moldova

Autorii reformei învățământului superior nu cunosc istoria universităților din țara noastră și, prin luarea deciziei cu privire la „optimizarea” Universității din Taraclia, încalcă acordurile internaționale. Despre aceasta au vorbit în cadrul unei conferințe de presă de astăzi deputații PSRM Alexandr Suhodolschi, Vladimir Odnostalco și președintele raionului Taraclia, Ivan Paslari.

Alexandr Suhodolschi a menționat faptul că, potrivit autorilor, această reformă presupune absorbția unor instituții de învățământ mult mai mici de către cele mari, ceea ce va afecta calitatea educației și starea de spirit a studenților.

Deputatul a atras atenția asupra faptului că, sub pretextul reformei, are loc un atac raider direct asupra perlei din sudul republicii – Universitatea de Stat din Taraclia, care a fost creată cu susținerea Republicii Bulgaria.

„Noi atenționăm comunitatea internațională asupra acestui fapt în primul rând, pentru că mesajele pe care le transmitem pe interior nu au o reacție din partea autorităților”, a remarcat socialistul.

Suhodolchi a mai spus că ministerul Educației ar putea să dea de gust și să distrugă și alte universități regionale, în special, cea din Bălți, Universitatea din Comrat „care are rolul de avangardă în dezvoltarea Găgăuziei”.

Președintele raionului Taraclia, Ivan Paslari, a amintit istoria Universității de Stat „Grigori Țamblak” din Taraclia, care a fost înființată în anul 2004, prin Decretul Președintelui Republicii Moldova. În același an, a fost semnat un acord bilateral dintre guvernele Republicii Moldova și al Bulgariei cu privire la finanțarea reciprocă, susținerea dezvoltării acestei instituții de învățământ.

Ivan Paslari a comunicat că din cele 8 milioane de lei necesare pentru activitatea universității, 3 milioane sunt acordate de către Republica Bulgaria. Anul acesta, Bulgaria va mai oferi 10 milioane de lei pentru dezvoltarea bazei tehnico-materiale a instituției.

„Pentru noi, bulgarii, această universitate este un centru cultural și educațional. Aici studiază și bulgari din Ucraina, avem studenți din România și chiar din Coreea. Dacă universitatea va fi lichidată, va fi pusă în pericol dezvoltarea ulterioară a minorităților naționale din Republica Moldova”, a declarat Ivan Paslari.

Președintele raionului a mai anunțat că la 7-8 iulie, la rugămintea insistentă a administrației raionale, va funcționa o comisie interguvernamentală, interministerială, care va lua o decizie cu privire la soarta universității.

În același timp, administrația a primit deja un ordin de la minister cu solicitarea de a anunța, care cămine studențești se eliberează, de ce proprietăți și imobile dispune instituția.

„Ce va însemna comasarea cu Universitatea Pedagogică – dezvoltarea Universității din Taraclia sau vânzarea imobilelor?”, a întrebat retoric șeful administrației raionale.

El a mai spus că conducerea raionului a solicitat Ambasadei SUA să ofere sprijin în stabilirea unor ”poduri” cu Ministerul Educației al Republicii Moldova.

„Suntem gata să continuăm lupta pentru păstrarea Universității de Stat din Taraclia, pentru respectarea drepturilor minorităților naționale. Din moment ce am făcut primul pas spre aderarea la UE, vă îndemn să dezvoltăm relații democratice”, a declarat Ivan Paslari.

Deputatul PSRM, Vladimir Odnostalco a atras atenția asupra faptului că actuala guvernare nu cunoaște și nu vrea să cunoască istoria, dar cunoaște cuvântul „lichidare”.

„Actuala guvernare este lichidatoare. Nu au creat o universitate, dar lichidează. Universitatea de stat din Taraclia nu este doar o universitate, este un centru cultural al raionului Taraclia. Este centrul etnic al bulgarilor. Lichidarea universității este o lovitură pentru întregul raion”, a subliniat Vladimir Odnostalco.

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă