PSRM

14 ianuarie 2021

Un deputat socialist a sesizat ANI și Procuratura în privința declarației de avere a secretarului general al Președinției

În ultimele două săptămâni, în atenția publicului a intrat declarația de avere și interese a secretarului general al Aparatului Președinției, Andrei Spînu. În mod special, faptul că acesta a indicat în document valoarea imobilului pe care-l deține, diminuând de circa cinci ori valoarea reală a acestuia, transmite Telegraph.md

Astfel, deputatul socialist Petru Burduja a depus o sesizare la ANI:

„OAMENII BUNI” ai Maiei Sandu își ascund valoarea reală a caselor de milioane pe care le dețin. Probabil, le este rușine că au mințit poporul că ei sunt modești, dar au în realitate imobile de multe milioane de lei, care ridică multe întrebări despre integritatea lor.

Cetățenii au văzut cum o casă și terenul intravilan procurate de Andrei Spînu cu 393 500 de euro (echivalentul actual a circa 8 000 000 de lei) au fost declarate cu o sumă sub 2 milioane de lei.

Andrei Spînu a recunoscut că a procurat casa și terenul pe care se află aceasta cu suma de 393 500 EUR, sumă achitată în rate timp de doi ani. Această sumă ar fi indicată și în contractul de vânzare-cumpărare înregistrat la notar și cadastru. Astfel, apare o bănuială rezonabilă precum Andrei Spînu eventual ar fi admis acțiuni privind evaziunea fiscală sau a încălcat modul de completare a declarației de avere şi interese personale, care prevede că „Valoarea bunului” (imobile) – se indică valoarea conform documentului care certifică proveniența bunului …”

sursa: Telegraph Moldova

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă