PSRM

07 aprilie 2017

Tinerii socialiști au plantat ”Aleea Victoriei”

O acțiune de plantare a puieților de tei, nuc și salcîm a avut loc pe data de 6 aprilie, în sectorul Botanica al capitalei. În pofida timpului ploios, membrii organizației de tineret “Garda Tînără”, sub egida Comitetului Național “Victoria” au sădit zeci de puieți, ca într-un final să obțină o adevărată “Alee a Victoriei”.

“Ideea de a planta o “Alee a Victoriei”, a venit de la sine. Acesta este un tribut de recunoștință pentru buneii noștri, care cu prețul vieții au obținut victoria asupra fascismului. De asemenea, astfel de acțiuni sunt totdeauna binevenite, luînd în considerație faptul, că autoritățile noastre defrișează chiar și copacii sănătoși”, a declarat unul dintre organizatorii acestui eveniment, membrul Consiliului Coordonator al Gărzii Tinere, Iurii Vitneanskii.

“Deja a devenit o tradiție ca pe lîngă participarea în marșul ”Regimentul Nemuritor” în data de 9 mai, să organizăm și multe alte evenimente frumoase dedicate Zilei Victoriei. Iată că și astăzi noi, aripa de tineret a PSRM – ”Garda Tînără” am hotărît să înverzim orașul nostru. Nu este prima acțiune de înverzire a plaiului, dedicată serbării Zilei Victoriei în Marele Război pentru Apărarea Patriei, dar este foarte important să menționăm că astfel de evenimente sunt petrecute și în alte orașe ale republicii”, – a declarat liderul Gărzii Tinere, Victor Poleacov.

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă