PSRM

12 mai 2020

SONDAJ: La alegerile prezidențiale din acest an, Igor Dodon are cele mai mari șanse

Aproape că fiecare al doilea cetățean al țării noastre l-ar vota pe Igor Dodon la funcția de președinte, dacă duminica viitoare ar avea loc alegerile prezidențiale. Potrivit sondajului „Solidaritatea socială în contextul pandemiei COVID-19”, realizat de Asociația Sociologilor și Demografilor din Moldova, 47,5% din cetățenii deciși și-ar da votul pentru șeful statului. Liderul PAS, Maia Sandu, ar obține doar 20% din voturi, iar Andrei Năstase – 8,3%.

Pentru primarul de Bălți, Renato Usatîi, ar vota 7,3 la sută din cei deciși, iar pentru democratul Pavel Filip – 4,6%. Actualul premier, Ion Chicu, ar acumula 3,8 la sută din voturi, iar unionistul Octavian Țîcu – 3,6%. Fostul președinte al țării, Vladimir Voronin – 1,8%, iar principalul acuzat în dosarul miliardului furat, Ilan Șor, ar obține un procent. Pentru alți candidați ar vota 2,1%.

Sondajul a fost realizat la telefon în perioada 1-7 mai pe un eșantion de 1141 de persoane din 418 de localități din toate regiunile țării. Marja de eroare este de trei la sută.

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă