Astăzi, reprezentanții Partidului Socialiștilor din Republica Moldova au cinstit memoria ostașilor care au eliberat țara noastră de ocupanții fasciști.
La Complexul memorial „Capul de pod Șerpeni”, unul dintre locurile în care s-au dat cele mai crâncene lupte ale Marelui Război pentru Apărarea Patriei pe teritoriul Moldovei, în anul 1944, președintele PSRM, Igor Dodon, vicepreședintele Parlamentului, Vlad Batrîncea, deputați, activiști ai partidului și membri ai organizației de tineret a socialiștilor au depus flori în memoria miilor de ostași sovietici căzuți aici.
Pentru socialiști, Capul de pod Șerpeni nu este doar un loc istoric. Este un pământ stropit cu sângele miilor de soldați care au luptat pentru eliberarea Moldovei și pentru Victoria asupra nazismului. Eroismul lor va rămâne pentru totdeauna parte a istoriei țării noastre și a memoriei comune a mai multor generații.
In luarea sa de cuvânt, președintele PSRM, Igor Dodon, a menționat că majoritatea cetățenilor Republicii Moldova păstrează cu sfințenie memoria înaintașilor lor, calificând, totodată, atitudinea actualei guvernări PAS față de memoria istorică drept o trădare.
„Când Maia Sandu și toți acești pseudo-patrioți merg pe 9 mai să depună flori, îmbrăcați în haine de doliu — atrageți atenția, în haine de doliu — când ministrul Apărării al Republicii Moldova uită de limba rusă, când nu vor să înhumeze cu onoruri militare rămășițele ostașilor — acestor oameni nu le poți spune altfel decât trădători. Cu ce sunt vinovați bunicii noștri, eroii care au luptat pentru noi?”, a declarat liderul socialiștilor.
El a mai subliniat că „memoria bunicilor noștri, care au luptat pentru Victorie, ne obligă să facem tot posibilul pentru ca în Moldova să vină, în sfârșit, vremuri normale. Și sunt sigur că vom reuși să obținem schimbarea și să redăm țării noastre un viitor normal”.
Vicepreședintele Parlamentului, Vlad Batrîncea, a menționat că „astăzi ne amintim de ziua care a adus libertatea Moldovei — libertatea de fascism, de ideologia care a dus la moartea a milioane de oameni. Fascismul a ucis în Moldova sute de mii de oameni doar pentru că s-au născut evrei, romi sau aparțineau altor naționalități”.
Vlad Batrîncea a subliniat importanța păstrării adevărului istoric: „Trebuie să ne asigurăm că istoria este scrisă de istorici, pe baza faptelor reale. Copiii noștri trebuie să cunoască adevărul despre ceea ce s-a întâmplat în Moldova și să înțeleagă prețul Victoriei. Nu putem permite rescrierea celor mai importante pagini ale istoriei noastre sau justificarea crimelor nazismului. Păstrarea memoriei istorice nu este o activitate doar pentru 9 mai sau 24 august. Este munca noastră în toate cele 365 de zile ale anului”.











