PSRM

19 februarie 2024

Reprezentanții PSRM au participat la forumul „Pentru libertatea națiunilor” care s-a desfășurat la Moscova

Vice-președintele Parlamentului, președintele fracțiunii BCS, Vlad Batrîncea, împreună cu membrul Comitetului Executiv PSRM, Olga Cebotari, și deputatul BCS, Elena Beleacova, au participat la lucrările forumului „Pentru libertatea națiunilor” care s-a desfășurat la Moscova în perioada 15-16 februarie curent.

Forumul a fost organizat de Partidul Politic ”Edinnaia Rossia” (Rusia unită) și a reunit delegați din 60 de țări din Europa și CSI, Asia și Orientul Mijlociu, Africa și America Latină.

Participanții la forum au discutat tendințele și situația reală din mai multe țări, menționând inadmisibilitatea amestecului în afacerile interne ale statelor suverane.

În discursurile sale, delegația moldovenească a remarcat importanța cooperării internaționale deschise și dinamice în vederea consolidării suveranității și independenței statelor lumii. De asemenea, a fost lansată inițiativa de elaborare a unor măsuri noi de prevenire a imixtiunii externe în alegeri și în procesele politice interne ale țărilor.

În cadrul forumului, socialiștii au avut întâlniri cu reprezentanții formațiunii ”Edinnaia Rossia”, ai Partidului Comunist Chinez, ai conducerii Parlamentului azer și reprezentanții altor delegații.

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă