20 octombrie 2022
Socialiștii au propus plafonarea salariilor funcționarilor de stat pe perioada crizei
În cadrul ședinței plenare a Parlamentului de astăzi, deputatul socialist, Petru Burduja, a propus includerea în ordinea de zi a unui proiect de lege de susținere a populației și a businessului în condițiile crizei energetice și economice din țară.
În special, este vorba despre stabilirea unui plafon salarial pentru funcționarii de stat în valoare de două salarii medii pe economie. Astăzi această sumă este de 19,8 mii lei. Banii economisiți ar putea fi cumulați pe un fond special anti-criză pentru a sprijini populația.
A doua măsură prevede introducerea unui moratoriu de 90 de zile asupra plăților pentru împrumuturile bancare și a dobânzilor la acestea–la cererea persoanelor fizice sau juridice.
Majoritatea parlamentară nu a susținut măsurile propuse de socialiști de susținere a populației.