27 martie 2019
Dodon: Socialiștii se află într-o situație care nu a existat din 2009 și trebuie să profite de ea
Pentru prima dată din 2009, partidul de stînga are cel puțin o posibilitate teoretică de a comunica atît cu partidele de dreapta, cît și cu cele de centru. Desprea aceasta a declarat președintele țării, Igor Dodon, în cadrul emisiunii “Главный вопрос” difuzată la postul de televiziune “НТВ Молдова”, considerînd că PSRM ar trebui să profite de această situație.
“Întotdeauna Partidul Democrat, din centru, și-a permis să poarte discuții cu partidele de dreapta și cu cele de stînga și apoi a ales cu cine și cum, dar i-a ales pe cei de dreapta, noi știm. Situația actuală este diferită de cea care a fost în toți acești 10 ani. Socialiștii pot dialoga cu toată lumea, iar acest lucru este benefic, este un plus. Nu vreau să vorbesc în numele socialiștilor, dar, consider că Partidul Socialiștilor, care a cîștigat aceste alegeri, trebuie să asigure negocieri deschise atît pentru unul cît și pentru celălalt, pe platforma parlamentară”, a afirmat Dodon.
Președintele a menționat că, conform părerii personale, socialiștii au o poziție corectă și avantajoasă: au luat o pauză la prima etapă și nu s-au grăbit, apoi au oferit negocieri blocului “Acum”, iar astăzi au venit la întrevedere cu președintele.
Acum, ei trebuie să-și definească proiectele. Cine îi va sprijini și în ce formă – acesta este subiectul negocierilor. Pentru prima dată, socialiștii au posibilitatea de a vorbi cu toți, acest lucru nu s-a întîmplat pînă acum. Îmi amintesc că în 2010, au fost purtate negocieri din numele Partidului Comuniștilor, privind crearea unei alianțe de centru-stînga cu democrații. Eu am fost negociator din partea comuniștilor, împreună cu Zinaida Greceanîi și Vadim Mișin. Îmi amintesc cum a decurs totul. Atunci, comuniștii nu au reușit să discute sub nici un chip cu cei de dreapta, ei au fost categoric împotrivă. Acum, socialiștii au ocazia de a discuta cu cei de dreapta și asta este bine”, a adăugat șeful statului.
În același timp, președintele a menționat că participarea socialiștilor la noua guvernare este extrem de necesară, pe baza provocărilor și problemelor cu care se confruntă țara noastră.
“Socialiștii au o abordare mai echilibrată. Ei sunt de acord și sprijină poziția președintelui cu privire la o politică externă echilibrată: relații bune cu Europa, restabilirea relațiilor strategice cu Rusia. Cred că, anume această abordare pe care președintele a declarat-o acum 2 ani, socialiștii au preluat-o ca element și au susținut-o. Acest lucru le oferă posibilitatea de a negocia la o scară mai largă. Vor ajunge la un numitor comun sau totul se va încheia cu alegeri parlamentare anticipate – timpul va arăta. Ar fi de dorit ca, alianța să fie creată din două partide – în cazul în care va fi o alianță. Și pentru a exista stabilitate, la această guvernare trebuie să participe socialiștii. Dacă vor există încercări de a face o „salată” politică și un Guvern ilegitim, va fi destabilizare. Dacă va exista un Guvern minoritar sau din nou Alianța pentru Integrare Europeană, din nou antirusească și dură, de asemenea este rău pentru țară”, consideră Dodon.
Pe finalul discuției, președintele a menționat că socialiștii trebuie să preia inițiativa și să identifice proiectele de legi, pe baza cărora vor purta negocierile. Dacă nici una dintre părți nu este de acord cu documentele propuse, socialiștii trebuie să spună sincer alegătorilor că nu au reușit să ajungă la un numitor comun cu privire la chestiunile principiale partidului și că sunt în favoarea organizării alegerilor parlamentare anticipate.
Sursa: http://aif.md/dodon-socialisty-okazalis-v-situacii-kotoroj-ne-bylo-s-2009-goda-i-dolzhny-ej-vospolzovatsja-video/
© aif.md