01 februarie 2024
Socialiștii insistă asupra unor dezbateri a proiectului de lege privind limitarea plăților în numerar
Deputatul BCS, Petru Burduja a propus excluderea de pe ordinea de zi a ședinței în plen a Parlamentului a unui proiect de lege care prevede introducerea restricțiilor la plățile în numerar, precum și majorarea comisionului pentru serviciile bancare. Socialistul consideră că acest proiect face lobby, iar prevederile proiectului vor afecta negativ dezvoltarea economiei.
Deputatul a amintit că în cadrul ședinței Parlamentului din 30 noiembrie, acest proiect a fost exclus de pe agendă din cauza necesității de a consulta antreprenorii, experții, sindicatele, patronatele şi asociaţiile profesionale. Cu toate acestea, până în prezent nu au avut loc audieri publice.
Propunerea nu a fost susținută de majoritatea parlamentară.