PSRM

30 ianuarie 2019

Socialiștii inițiază adoptarea unei noi Legi cu privire la statutul municipiului Chișinău.

În noua componență a Parlamentului, care va fi formată după alegeri, Partidul Socialiștilor va prezenta o nouă Lege cu privire la statutul municipiului Chișinău, va elabora Planul General și va realiza o serie de alte proiecte. Despre aceasta a declarat în cadrul conferinței de presă, din 30 ianuarie, candidatul PSRM la funcția de deputat în circumscripția uninominală Nr.28 și secretarul executiv al PSRM, Vlad Batrîncea, în timpul prezentării platformei sale electorale.

Potrivit socialistului, actuala lege cu privire la statutul municipiului Chișinău a fost propusă și votată de un grup de deputați corupți , care și-au urmărit propriile interese. În acest fel, la conducerea Primăriei municipiului Chisinău, au venit persoane care nu au fost votate de către popor, este vorba despre persoane ca Silvia Radu și Ruslan Codreanu.

„Potrivit noii legi, la conducerea primăriei va sta un primar ales de către locuitorii din Chișinău, iar competențele Consiliului Municipal Chișinău îi vor fi reîntoarse. Legea actuală a fost votată de către Partidul Liberal și Partidul Democrat, atunci cînd se aflau în alianță. Drept urmare, atribuțiile Consiliului au fost reduse pentru ca fostul primar, Dorin Chirtoacă să beneficieze de mai multe împuterniciri. Noua lege, va prevedea restituirea competențelor Consiliului și a puterii executive primarului”, a subliniat Batrîncea.

În plus, socialiștii vor propune crearea unei primării în fiecare sector, unde va fi numit primarul și se va crea un Consiliu Municipal Local. Toți primarii locali se vor ocupa numai de întrebările și problemele sectorului său. Atît primarii locali, cît și Primarul municipiului Chișinău, vor munci pentru popor, care va avea posibilitatea de a-l alege și în același timp de a-l demite din funcție.

„Doar așa va fi posibil să se pună capăt distrugerii orașului și să fie soluționată problema cu privire la interzicerea construcțiilor ilegale. De asemenea, în baza Legii cu privire la statutul municipiului va fi elaborat Planul General Chișinău și a sectorului Rîșcani. În prezent nu există acest plan, prin urmare, companiile de construcții afiliate autorităților orașului, se află ilegal acolo unde își doresc”, a spus candidatul.

Potrivit lui Vlad Batrîncea, din cauza fărădelegilor venite din partea autorităților, în sectorul Rîșcani a fost lichidată unica piață din sector, a fost demolat Palatul Culturii Sindicatelor, pe teritoriul cărora este planificată construcția unui complex locativ și a unui centru comercial.

Candidatul a menționat că, după alegeri, socialiștii se angajează să redeschidă piața din sectorul Rîșcani, să reconstruiască Palatul Culturii Sindicatelor, să amenajeze Parcul Afgan, să curățe lacurile din sectorul Rîșcani și să amenajeze teritoriul.

“În ultimii doi ani, nici unul dintre oponenți nu a propus sau implementat un singur proiect social pentru Chișinău. Noi ne angajăm să implementăm și să continuăm programul de amenajare a teritoriului în fiecare curte; programul de construcție a fațadelor tuturor instituțiilor de stat, ale spitalelor, clinicilor; să soluționăm problema cu privire la transportul public. De asemenea, vom propune un proiect pentru crearea parcărilor, deoarece casele care au fost construite în ultimii ani, nu sunt asigurate cu locuri de parcare”, a spus Vlad Batrîncea.