PSRM

25 noiembrie 2015

Igor Dodon a declarat în cadrul întrevederii cu Marian Lupu, că socialiştii vor insista pe organizarea alegerilor anticipate

Astăzi, Igor Dodon, liderul Partidului Socialiştilor din Republica Moldova s-a întîlnit cu Marian Lupu, preşedintele Partidului Democrat din Moldova, la iniţiativa Partidului Democrat de a discuta posibilitatea investirii unui nou Guvern.

În cadrul întrevederii, Igor Dodon a reiterat poziţia PSRM că trebuie respectate cerințele cetățenilor, care, potrivit tuturor sondajelor, doresc alegeri anticipate; alegerea președintelui prin vot direct; reconsiderarea modului și direcției de guvernare; pedepsirea tuturor vinovaților de furtul miliardului și recuperarea acestuia.

 În legătură cu aceasta Igor Dodon a venit cu următoarele propuneri faţă de PD:

  1. Propunerea unui vot comun pentru modificarea articolului din Constituție care ține de alegerea președintelui, eventual organizarea unui referendum național în acest sens.
  2. Propunerea de a declanșa, prin nealegerea unui nou premier, a scrutinului parlamentar anticipat, pentru a le oferi cetățenilor posibilitatea să decidă componența noului legislativ. Actuala guvernare nu mai are legitimitate.
  3. Votarea de urgenta in Parlament a unui pachet de legi de acordare a compensatiilor in legatura cu cresterea tarifeloror (compensarea totala a diferentei dintre tarifele vechi si noi) din contul profitului BNM inregistrat in 2015 din diferenta de curs a monedei nationale.
  4. Propunerea organizării unui referendum național cu privire la vectorul extern al țării, pentru ca următoarea guvernarea să acționeze în conformitate cu opinia poporului Republicii Moldova.
  5. Propunerea de a condamna, printr-un act semnat în comun, activitatea celor trei guverne demise în perioada 2009-2015, ca fiind guverne corupte, implicit demise pentru corupție și incompetență.
  6. Demisia conducerii tuturor institutiilor de stat care sunt responsabile de furtul miliardelor din sectorul bancar si eliberarea statului captiv.
  7. Propunerea de a condamna acțiunile unioniste, care subminează integritatea și suveranitatea statului și surpă temelia identitară a poporului moldovenesc.
  8. Propunerea de a semna un act comun, ce prevede consolidarea statutului de neutralitate a Republicii Moldova, care să fie votat în Parlament.

“Socialiştii rămîn ferm pe poziţia că doar alegerile parlamentare anticipate pot elibera Moldova de eurounionişti”, a subliniat Igor Dodon în finalul întrevederii.

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă