Socialiștii propun aprobarea unei liste de produse social importante

Deputatul PSRM Vladimir Odnostalco a propus includerea pe ordinea de zi a ședinței plenare a Parlamentului a unui proiect care prevede stabilirea unui catalog de produse social importante, pentru care adaosul comercial să fie limitat de stat.

Deputatul a subliniat că, pe de o parte, guvernul, prin intermediul comisiei pentru situații excepționale, a abuzat adesea de acest mecanism, introducând sau eliminând produsele alimentare din listă. Pe de altă parte, în condițiile unei inflații galopante, când cheltuielile pentru hrană reprezintă aproape jumătate din bugetul gospodăriilor, „suntem obligați, la nivel legislativ, să limităm adaosul comercial la produsele social importante și să protejăm oamenii”.

Vladimir Odnostalco a precizat că proiectul este deja înregistrat și nu necesită cheltuieli suplimentare din buget. Deputatul a îndemnat colegii să susțină documentul.

Majoritatea parlamentară PAS a respins inițiativa opoziției.