15 noiembrie 2024
Socialiștii propun aplicarea unei marje preferențiale de 15% pentru producătorii autohtoni în procesul de achiziții publice
Deputatul din partea PSRM, Petru Burduja, a propus includerea pe ordinea de zi a ședinței plenare de astăzi a Parlamentului a unui proiect de lege care prevede sprijinirea producătorilor autohtoni în procesul de achiziții publice.
„Este vorba despre proiectul din aprilie 2024, care prevede aplicarea unei marje preferențiale de 15% pentru producătorii autohtoni la contractele de achiziții publice de până la 2 milioane de lei”, a declarat deputatul, subliniind că această măsură este necesară în contextul aprobării bugetului pentru anul 2025 și vine în sprijinul agenților economici, contribuind la menținerea stabilității balanței de plăți.
Petru Burduja a atras atenția că, potrivit datelor statistice, exporturile Republicii Moldova în 2023 au scăzut cu 6,1% față de 2022. În primele opt luni ale acestui an, exporturile sunt cu 12,4% mai mici comparativ cu aceeași perioadă din 2023. De asemenea, deficitul balanței comerciale a fost de 4,6 miliarde lei în 2023, iar în primele opt luni din 2024 a ajuns deja la 3,5 miliarde lei, în creștere cu 15% față de 2023.
Majoritatea PAS a respins inițiativa.