PSRM

21 august 2014

Socialiştii organizează o conferinţă ştiinţifică internaţională „Eliberarea Moldovei şi a Europei de Sud-Est de sub ocupaţia fascistă. Operaţiunea Iaşi-Chişinău – mituri şi realităţi”

Cu prilejul aniversării a 70-a de la operaţiunea Iaşi-Chişinău, Partidul Socialiştilor din Republica Moldova în colaborare cu Asociaţia Istoricilor şi Politologilor „Pro-Moldova”  organizează pe data de 22 august la Chişinău conferinţa ştiinţifică internaţională „Eliberarea Moldovei şi a Europei de Sud-Est de sub ocupaţia fascistă. Operaţiunea Iaşi-Chişinău – mituri şi realităţi”.

În cadrul evenimentului vor fi puse în discuţie aspecte istorice legate de evenimentele din anii 1941-1945. Participanţii la conferinţă vor discuta despre teroarea fascistă, instaurată în această perioadă de timp în zona de Vest şi Sud-Vest a litoralului Mării Negre, despre rezistenţa antifascistă, despre aspectele politice, diplomatice și militare ale evenimentelor din acei ani, precum şi efectele victoriei sovietice asupra Europei de Sud-Est, inclusiv a Moldovei ş.a.

Conferinţa va reuni oameni de ştiinţă din Republica Moldova, Ucraina, Federaţia Rusă, România,  reprezentanți ai Guvernului Republicii Moldova, membri ai corpului diplomatic, experți din domeniul respectiv, veterani ai celui de-al doilea război mondial, reprezentanţi ai organizațiilor non-guvernamentale, jurnaliști, studenți.

 Evenimentul va avea loc la Hotelul „Jolly Alon”, Sala Mare, cu începere de la ora 10.00.

 Este invitată presa.

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă