PSRM

13 octombrie 2015

Socialiștii nu fac pact cu „diavolul” și cheamă cetățenii la o acţiune de protest pe 15 octombrie

Socialiștii anunță un miting de amploare pentru 15 octombrie, în fața Parlamentului. În această zi va avea loc prima ședință a Legislativului din sesiunea de toamnă, iar socialiștii intenționează să forțeze demiterea unor demnitari corupți.

Liderul PSRM Igor Dodon a subliniat că toate acțiunile protestatarilor și ale deputaților socialiști se vor încadra strict în cadrul normelor legale. ”Noi vom cîștiga inteligent, tactic și strategic, fără furci și pietre”, a declarat Igor Dodon în cadrul conferinței de presă.

În opinia socialiștilor, guvernarea nu are legitimitate, iar orice inițiativă de dialog care vine din partea guvernanților este o încercare de a înșela din nou oamenii și de a amîna răspunderea pentru furtul miliardelor.

Igor Dodon a transmis următorul mesaj:

Astăzi avem două lucruri să vă spunem. În primul rând, nu acceptăm să discutăm și să semnăm niciun pact social cu hoții de la guvernare. Partidele de la putere nu pot fi parteneri de dialog. Nici noi, nici cetățenii nu mai credem în niciuna din promisiunile lor. Ei au furat banii statului, au trădat speranțele oamenilor, au distrus economia, au adus țara în pragul colapsului. Mulți dintre ei trebuie să stea după gratii, nu la masa de negocieri.

Pacte să semneze oligarhii cu unioniștii, Filat cu Plahotniuc, Lupu cu Ghimpu și Timofti cu sovestea. Partidele de opoziție și cetățenii nu vor semna ”pact cu diavolul”.

În al doilea rând, anunțăm un miting în ziua de joi, 15 octombrie, în fața Legislativului. Prin prezența oamenilor în stradă și prin presiunea exercitată de deputații socialiștii în ședința Parlamentului vom soma guvernarea să înceapă demiterile, să scoată la iveală făptașii furtului miliardului, să pedepsească hoții din propriile rînduri. Cu toții vom striga: Întoarceți miliardul! Jos Alianța! Hoții la dubă!

În paralel, vom continua să insistăm asupra demisiei președintelui Nicolae Timofti și a premierului Valeriu Streleț. Oamenii doresc alegeri parlamentare anticipate și votarea președintelui prin vot direct. Oamenii vor să dea jos Alianța coruptă și antisocială. Și aceasta se va întîmpla în cele din urmă.

15 octombrie este ziua cînd vom face un pas important în înlăturarea Alianței Hoților de la guvernare așa numita Alianță pentru euro. În această ziua vom clătina cu putere guvernarea. E toamnă politică –  crengile putrede și uscate trebuie să cadă.

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă