PSRM

19 mai 2016

Socialiștii iniţiază un referendum de demitere a lui Chirtoacă

Fracţiunea Partidului Socialiştilor în cadrul Consiliului Municipal Chişinău a pregătit şi a semnat în componenţă deplină un proiect de decizie cu privire la anunţarea şi organizarea unui referendum privind demiterea din funcţie a primarului general al municipiului, Dorin Chirtoacă. 

Despre aceasta a anunţat astăzi, Ion Ceban, preşedintele fracţiunii PSRM în CMC, înainte de şedinţa consiliului. Potrivit lui, în document este prezentată întreaga argumentare a necesităţii demiterii lui Chirtoacă. Documentul urmează să fie transmis tuturor consilierilor municipali, care vor avea posibilitatea să prezinte propriile amendamente şi să-l semneze.

După cum a menţionat Ceban, există două modalităţi de anunţare a plebiscitului. Prima reprezintă votarea consilierilor municipali. Pentru aceasta este nevoie ca iniţiativa să fie susţinută de 34 de aleşi locali. Socialiştii consideră că cea mai bună perioadă pentru votare este 15-30 septembrie, curent. În acest caz, referendumul privind demiterea lui Dorin Chirtoacă ar putea  fi organizat concomitent cu alegerile prezidenţiale.

TPA_6145Cea de-a doua modalitate este desfășurarea unui referendum prin crearea unui grup de iniţiativă şi colectarea de semnături. Acest lucru este posibil doar după expirarea termenului de un an din momentul investirii lui Dorin Chirtoacă în funcţie, adică nu mai devreme de luna iulie. El a menţionat că socialiştii sînt gata pentru ambele variante şi a indicat că numărul cetăţenilor dispuşi să sprijine această idee este mult mai mare decît necesarul de 10% din populaţia oraşului, aşa cum prevede Codul Electoral.

„Noi deja am semnat textul proiectului. Îi aşteptăm pe ceilalţi. Demisia lui Chirtoacă este un scop nu doar al socialiştilor, ci al tuturor celor îngrijoraţi de soarta acestui oraş. Fărădelegile zilnice, starea drumurilor, a spaţiilor verzi, construcţiile de pe terenurile de joacă pentru copii, pe teritoriul grădiniţelor de copii şi a şcolilor, managementul prost în sfera sănătăţii, culturii, educației… Situaţia este foarte tristă. Dacă vom continua să-l tolerăm pe Chirtoacă în această funcţie, înseamnă că vom continua să răbdăm haosul, fărădelegile, iresponsabilitatea, persoane nepotrivite în funcţiile deţinute, construcţiile ilegale, drumurile proaste, gherete la tot pasul etc. Nu trebuie să-i mai permitem acestui om să-şi bată joc în halul acesta de oraşul nostru!”, a spus în final Ion Ceban.