PSRM

19 ianuarie 2016

Socialiştii iniţiază demisia lui Dorin Chirtoacă

Consilierii municipali PSRM au anunţat astăzi în cadrul unei conferinţe de presă că iniţiază un referendum de demisie a lui Dorin Chirtoacă aducînd mai multe argumente convingătoare în susţinerea acestei idei.

Preşedintele fracţiunii PSRM în CMC, Ion Ceban, a indicat că apelurile şi cererile privind demisia primarului general răsună tot mai des, inclusiv din partea alegătorilor lui Chirtoacă, de aceea PSRM n-a putut rămîne indiferent faţă de doleanţele cetăţenilor.

„Conform legii, în decurs de un an de la investirea lui Chirtoacă în funcţia de primar, este imposibilă iniţierea procedurii de demitere, de aceea avem la dispoziţie o jumătate de an pentru a pregăti terenul pentru acest proces. Îi îndemnăm şi pe cei de stînga, şi pe cei de dreapta la consolidare, pentru a aduna toate argumentele necesare şi pentru a duce acest proces la bun sfîrşit, astfel încît nici instanţele de judecată, nici protecţia din partea organelor de drept să nu împiedice demiterea sa”, a specificat Ceban.

Preşedintele fracţiunii PSRM în CMC a mai indicat asupra faptului că referendumul poate fi iniţiat prin două modalităţi: adunînd 10 procente din numărul total al semnăturilor alegătorilor din municipiu sau prin intermediul Consiliului Municipal.

20160119-005„Pentru iniţierea referendumului prin intermediul Consiliului Municipal, este nevoie de acordul a 34 de consilieri, de aceea vom începe discuţiile cu toate fracţiunile”, a spus Ion Ceban, remarcînd că socialiştii vor folosi toate căile legale pentru a obţine demisia lui Chirtoacă.

Potrivit preşedintelui PSRM în cadrul CMC, socialiştii vor mai cere atragerea lui Chirtoacă la răspundere conform legii pentru a i se cere socoteală pentru toate fărădelegile, ce au loc în municipiul Chişinău, inclusiv pentru moartea victimelor exploziei de la Piaţa Centrală din Chişinău.

Ion Ceban a ţinut să mai sublinieze că fracţiunea socialiştilor în CMC este singura care prin fapte concrete demonstrează cum pot fi rezolvate probleme concrete. Astfel Ceban a declarat că fracţiunea pe care o conduce a reuşit în 2015 să asigure transparenţa în activitatea consiliului: „Toate comisiile de profil au fost transmise on-line, în rezultatul cărui fapt 500 de proiecte de decizie funciare care urmau să delapideze bugetul public municipal, au fost stopate. Astăzi fiecare decizie este examinată în particular. Deciziile le pachet, votul la pachet, ceea ce era caracteristic pentru toţi anii de guvernare în mun. Chişinău, nu mai este prezent.”

Totodată Ceban a menţionat că pentru prima dată în istoria CMC societatea civilă are acces la şedinţele consiliului, şi pentru prima dată proiectele ordinii de zi şi proiectele deciziilor sînt plasate pe site, aşa cum o cere legea, acestea fiind doar unele din rezultatele luptei socialiştilor cu conducerea municipiului.

„Ceea ce se întîmplă în CMC şi în Primăria şi municipiul Chişinău este graţie neprofesionalismului persoanelor care ne conduc din PL, a haosului şi a corupţiei pe care au indus-o! Noi vom face tot posibiliul ca ei să răspundă pentru faptele sale!”, a concluzionat Ion Ceban.

PSRM

Adera la partid!

Semnalează o problemă