PSRM

06 iunie 2017

Socialiștii au solicitat alegeri locale anticipate

„La ședința de astăzi a Consiliului municipal, care a fost convocată la inițiativa socialiștilor, au venit numai consilierii fracțiunii Partidului Comuniștilor și consilierul independent, Ion Ștefăniță. ”Celorlalți, practic, nu le pasă de ceea ce se întâmplă în oraș“, a declarat șeful fracțiunii Partidului Socialiștilor în Consiliul municipal Chișinău, Ion Ceban.

Potrivit lui, celorlalți consilieri nu le pasă pasă de ceea ce se întâmplă în oraș, iar cu „fracțiunea Partidului Liberal totul este clar, pentru ei, cu cât mai rău este în oraș, cu atât mai bine. Ei se ocupă doar cu defrișarea terenurilor de pământ și în ultimii 9 ani, nu au propus nici un proiect pentru a soluționa problemele orașului”.

”Noi am înregistrat această solicitare pentru desfășurarea Consiliului municipal. Am discutat cu oamenii din Bubuieci și am zis că suntem gata să examinăm orice opțiuni posibile, pentru ameliorarea situației.  N-a fost să fie. Vedem că primăria în continuare nu poate face alt ceva nimic, decât boicot”, a menționat socialistul.

Ceban consideră că „există unii oameni care sunt vinovați, care au cerut boicotarea ședinței. Consiliul municipal, în general, trebuie dizolvat și este necesar să se organizeze alegeri locale anticipate „.

„Suntem pregătiți în orice moment să participăm la ședință și să rezolvăm problemele orașului și suburbiilor“, a declarat șeful fracțiunii PSRM.

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă