PSRM

18 iulie 2017

Socialiștii au participat la elaborarea regulamentului spațiilor verzi

Fracțiunea Partidului Socialiștilor în Consiliul municipal, împreună cu reprezentanții societății civile, au elaborat regulamentul spațiilor verzi, conform căruia se vor stabili limitele zonelor verzi, iar tăierea copacilor va avea loc doar după verificări și aprobări.

De asemenea, proiectul prevede că fiecare instituție va fi responsabilă de spațiile verzi din zona înconjurătoare. În proiect este specificat un număr de telefon, care funcționează non-stop. La acest număr, cetățenii vor putea anunța despre copacii, care, în opinia lor, este necesar să fie tăiați.

Consilierul municipal, Dinarii Cojocaru a declarat la ședința Consiliului municipal că „regulamentul este elaborat cu scopul de a stabili controlul spațiilor verzi, precum și de a combate ilegalitățile din această sferă.“
Consilierul socialist, Alexandr Comarov a spus că „oricine poate prezenta propunerile sale cu privire la regulament. Acestea vor fi examinate și, dacă va fi necesar, vor fi adoptate. ”

Șeful fracțiunii Partidul Socialiștilor, Ion Ceban a scris pe pagina sa de pe rețelele de socializare că regulamentul va interzice construcțiile în parcuri, precum și înstrăinarea ilegală a terenurilor.

„Toți copacii și spațiile verzi vor fi incluse într-un registru electronic special. Este necesar să se înăsprească sancțiunile pentru poluarea mediului, iar în parcuri să se amenajeze locuri de odihnă”, a declarat șeful fracțiunii.

Pentru regulamentul elaborat de socialiști au votat consilierii tuturor fracțiunilor, cu excepția liberalilor.

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă