08 decembrie 2016
Socialiştii au înaintat o moţiune simplă de cenzură împotriva activităţii ministrului Educaţiei, Corina Fusu
Astăzi, în cadrul ședinței Parlamentului RM, fracțiunea PSRM a înaintat o moțiune simplă asupra activității ministrului Educației, Corina Fusu care a permis o serie de nereguli grave în cadrul ministerului pe care îl conduce. Socialiştii consideră că în urma anchetei ofiţerilor Centrului Naţional Anticorupţie care a scos la iveală abateri grave privind achiziţionarea produselor alimentare pentru şcoli şi grădiniţele de copii, prin favorizarea agenţilor economici dar şi a calităţii proaste a produselor livrate, ministrul Educaţiei şi toţi cei implicaţi, trebuie demişi.
Deputatul Partidului Socialiştilor, Vladimir Odnostalco, a supus unei critici vehemente activitatea ministrului Educaţiei din Republica Moldova, Corina Fusu, în cadrul audierilor parlamentare pe marginea problemei furnizării produselor alterate în grădiniţele de copii şi şcoli.
După cum a indicat deputatul, în ciuda faptului că despre problema în cauză se discută deja de mai mult timp, ministru Educaţiei n-a depus nici un efort pentru a o soluţiona. În timp ce Fusu încerca să demonstreze deputaţilor că nu are nicio vină, Odnostalco a subliniat că un conducător de minister poartă răspundere directă pentru cele întîmplate. În acelaşi timp, el a amintit celor prezenţi că anume Fusu decide asupra numirii conducătorilor instituţiilor preşcolare şi şcolare din ţară, principalul criteriu fiind apartenenţa de partid a persoanei candidate la numire, şi nu profesionismul sau competenţa.
”De doi ani, ministerul pe care-l conduce Corina Fusu s-a transformat într-o agenţie de ocupare a forţei de muncă pentru membrii Partidului Liberal. Criteriul pe angajare îl constituie carnetul de partid, şi nu competenţa şi calităţile profesionale. Dumneavoastră numiţi directorii de şcoli şi grădiniţe unde se produc ilegalităţi. Sînteţi conducător, deci trebuie să răspundeţi. Purtaţi răspundere pentru tot ce se întîmplă în Ministerul pe care-l conduceţi” , a spus Odnostalco.
Potrivit deputatului, evenimentele produse la Chişinău nu sînt o simplă neglijenţă, ci un cinism strigător la cer.
”Apare întrebarea: şi aceşti funcţionarii au şi ei copii? Au nepoţi? V-aţi hrăni copiii cu astfel de produse? Răspunsul este evident – nu! Şi de ce faceţi acest lucru altor copii? În special celor care vă achită salarii prin impozitele pe care le plătesc, celor care v-au votat? Lăcomie fără limite, corupţie masivă în cadrul ministerelor – de aici vin consecinţele pe care le avem, şi noi ar trebui să le punem capăt. În ţările civilizate, o femeie-ministru se asociază, în primul rînd, cu grija pentru copii. La noi, ministrul Fusu se asociază cu carnea împuţită şi cu peştele cu viermi” , a adăugat Odnostalco.
Deputatul PSRM a menţionat că toţi cei implicaţi direct şi indirect în cazurile de livrări, în grădiniţele de copii şi şcoli, a produselor alimentare alterate, trebuie să fie urmăriţi penal.
”De ce ministrul Educaţiei continuă să se afle în libertate? În Europa, pentru aşa ceva îi încarcerează direct din birou. Fusu se ocupă de orice, numai nu de propriile obligaţii de serviciu. Astfel de persoane nu trebuie să administreze lucrurile în domeniul educaţiei. Cei care permit să ne fie hrăniţi copiii cu produse alterate, trebuie să stea la închisoare şi să mănînce ei înşişi de 8 lei şi 50 de bani, pe care Guvernul îi alocă, zilnic, pentru alimentarea copiilor”, a subliniat el.
Reieşind din cele spuse, fracţiunea PSRM în Parlamentul RM a iniţiat o moţiune de cenzură împotriva Corinei Fusu care se face vinovată de situaţia creată, trebuie demisă de la conducerea Ministerului Educaţiei şi trasă la răspundere pentru carenţele grave din activitatea sa.
De asemenea, socialiştii vor insista pe organizarea inspecţiilor la nivel naţional pentru a verifica modul de încheiere a contractelor pentru achiziţionarea de produse alimentare pentru instituţiile de învăţămînt, precum şi organizarea depozitării produselor în instituţiile de învăţămînt din întreaga ţară.