PSRM

21 ianuarie 2019

Socialiștii au ajutat locuitorii blocului de pe str. Andrei Doga 32/2, să-și apere curtea.

Fracțiunea Partidului Socialiștilor din Republica Moldova în Consiliul Municipal Chișinău, a ajutat locuitorii blocului de pe str. Andrei Doga 32/2, să-și apere curtea și să prevină construcția unui complex locativ cu mai multe etaje.

Consilierul municipal al fracțiunii PSRM, Alexandr Odințov, împreună cu deputatul Vlad Batrîncea, au avut o întrevedere duminică seara, 20 ianuarie, cu locuitorii blocului, care au fost informați despre anularea contractului de închiriere pentru terenul din curtea lor.

„În data de 16 ianuarie, la cererea mea, Consiliul Municipal a anulat decizia cu privire la închirierea acestui teren. Aceasta a fost și în interesul agentului economic. Am reușit să schimbăm acest teren de 34 hectare, pentru altul din zona unei fabrici de calculatoare. De acum încolo, în curte veți avea un teren de joacă și nu un șantier de construcții”, a declarat Odințov.

Deputatul PSRM, Vlad Batrîncea a mulțumit locuitorilor pentru că au luptat pentru curtea lor și pentru că, împreună cu socialiștii, nu au permis agenților economici să efectueze lucrări de construcție, pe terenul care a fost oferit în arendă.

Reamintim, în 2016, compania „D & D”, afiliată deputatului Partidului Liberal, Iurie Dîrda, intenționa să construiască pe locul unui teren de joacă de pe strada Andrei Doga 32/2, un complex locativ cu 11 etaje. Atunci, deputații și consilierii Partidului Socialiștilor, împreună cu locuitorii casei, au luptat pentru terenul din curte și nu au permis lucrările de construcție.

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă