PSRM

16 februarie 2022

Șeful Delegației la APCEMN, Adrian Lebedinschi, și Secretarul general al OCEMN, Lazăr Comănescu, au discutat noi posibilități de colaborare pe această platformă regională

Șeful Delegației Parlamentului Republicii Moldova la Adunarea Parlamentară a Cooperării Economice la Marea Neagră (APCEMN), Adrian Lebedinschi, s-a întâlnit, astăzi, cu  Secretarul general al Organizației Cooperării Economice la Marea Neagră (OCEMN), Lazăr Comănescu.

Oficialii au pus în discuție posibilitățile de intensificare a cooperării pe platforma OCEMN și APCEMN, în contextul deținerii de către Moldova a Președinției în exercițiu la Organizația Cooperării Economice la Marea Neagră, în prima jumătate a anului curent.

Printre domeniile de cooperare de interes comun au fost menționate comerțul, transportul, turismul, infrastructura rutieră, cultura, educația și cercetările, armonizarea legislației, dezvoltarea post-Covid.

Adrian Lebedinschi și Lazăr Comănescu au fost unanimi privind necesitatea actualizării agendei economice pe această platformă regională, iar revigorarea activității Consiliului de afaceri al OCEMN va impulsiona procesele de cooperare în cadrul Organizației și între statele-membre.

Interlocutorii s-au arătat deschiși pentru o colaborare strânsă în vederea creșterii gradului de vizibilitate a OCEMN și Adunării Parlamentare a Organizației și vor face demersurile necesare pentru punerea în aplicare a inițiativelor discutate.

În anul curent, se împlinesc 30 de ani de la fondarea Organizației Cooperării Economice la Marea Neagră, iar în anul 2023 și APCEMN își va marca cea de-a 30-a aniversare.

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă