PSRM

09 octombrie 2018

Zinaida Greceanîi a avut o întrevedere cu ambasadorul Republicii Populare Chineze

Președintele Partidului Socialiștilor din RM Zinaida Greceanîi a avut o întrevedere astăzi, 9 octombrie cu Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Populare Chineze în Republica Moldova, dl Zhang Yinghong.

În cadrul întrevederii părțile au discutat despre relațiile moldo-chineze și au convenit să dezvolte în continuare cooperarea bilaterală. Ambasadorul Chinei a menționat despre interesul pentru a investi în economia moldovenească, însă pentru ca aceste investiții să aibă loc este nevoie de stabilitate politică în țară.

De asemenea, Zinaida Greceanîi și Zhang Yinghong au discutat despre situația politică și social-economică din Republica Moldova. În special, părțile au vorbit despre pregătirea pentru alegerile parlamentare din Republica Moldova, care vor avea loc pe 24 februarie 2019.

Zinaida Greceanîi a vorbit despre începutul pregătirii active pentru alegerile parlamentare. Președintele PSRM a menționat că are loc procesul de înaintare spre aprobare a candidaților PSRM pe circumscripțiile electorale, pentru alegerile parlamentare. Candidații vor fi aprobați de către Consiliul Republican, care se va convoca după începutul campaniei electorale.

Președintele Partidului Socialiștilor din RM și ambasadorul RPC au menționat și subiectul dezvoltării relațiilor bilaterale dintre partide, în cadrul cooperării dintre Partidul Comunist din China și Partidul Socialiștilor din Republica Moldova. Părțile au remarcat interesul pentru dezvoltarea relațiilor de cooperare dintre partide.

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă