PSRM

05 martie 2018

Zinaida Greceanîi a participat la o ședință de lucru cu Președintele Republicii Moldova

Președintele Partidului Socialiștilor, Zinaida Greceanîi a participat la data de 5 martie, la o ședință de lucru cu Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon.

În cadrul întîlnirii s-a discutat despre sesiunea primăvară-vară a Parlamentului, proiectele de legi care urmează a fi înaintate spre adoptare și despre prioritățile Partidului Socialiștilor la nivel de Legislativ.

Acest lucru a fost scris pe rețelele de socializare de către Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon. De asemenea, șeful statului a menționat că în cadrul discuției a fost abordat  subiectul organizării și desfășurării alegerilor locale și parlamentare planificate pentru acest an.

„În acest context, menționez că alegerile locale din Chișinău și Bălți, dar și din alte localități, trebuie să se desfășoare în strictă conformitate cu prevederile legislației naționale în vigoare, și să aibă loc pe data de 20 mai, curent, iar orice tentativă de a le amîna, sau și mai grav, de a nu desfășura alegerile respective – este condamnabilă“,  a spus șeful statului.

El a subliniat că  „argumentul invocat – lipsa resurselor financiare planificate, este pe de o parte lipsit de sens, iar pe de altă parte contravine, în mod flagrant, tuturor principiilor democratice și standardelor generale acceptate, precum și principiilor pe care trebuie să le respecte Republica Moldova ca stat în raport cu toate instituțiile internaționale.”

„Repet, alegerile locale vor avea loc la data de 20 mai 2018, dacă majoritatea parlamentară dorește să economisească bani, în contextul organizării și desfășurării alegerilor, soluția optimă, în acest sens, este organizarea alegerilor locale pe 20 mai, împreună cu alegerile parlamentare anticipate. Acest lucru ar permite economisirea a zeci de milioane de lei, cu păstrarea tuturor principiilor unui stat de drept și a unei democrații în spiritul și buchea legii”, a concluzionat Igor Dodon.

 

 

 

 

 

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă