PSRM

03 mai 2018

Socialiștii cer audierea privind ”furtul secolului”

Deputații alianței de la guvernare, din nou au refuzat să organizeze audierea guvernatorului Băncii Naționale, a Procurorului General, a șefului Procuraturii Anticorupție și a directorului CNA privind furtul miliardului de dolari din sistemul bancar al țării. Inițiativa dată a fost înaintată de către deputații Partidului Socialiștilor, în cadrul ședinței plenare a parlamentului din data de 3 Mai, anunță aif.md

”De patru ani tot suntem în așteptare. Nu mă refer doar la parlamentari, ci și la populație. Cu toții vrem să știm adevărul despre cine este organizatorul acestui furt, cine a beneficiat în urma jafului și cînd vor fi întorși banii. Este așa un proverb: ”Cine nu dorește să cunoască adevărul, acela se teme de acest adevăr”. Cred că, această procedură de vot va fi o testare, cine nu dorește și cine se teme de adevăr”, a spus deputatul PSRM, Vladimir Țurcan.

De asemenea, el a remarcat că, ”aceste audieri sunt necesare pentru ca parlamentul să evite pe viitor asemenea jafuri”.

”De 4 ani, tot auzim diferite povești- va fi raportul Kroll-1, Kroll-2, au furat cu sacii banii și altele. Deja nu mai sunt în funcții, guvernatorul precedent al BNM, procurorul general, directorul CNA, dar situația este camuflată, secretizată și oamenii nu cunosc ce se întîmplă și cînd va fi recuperat acest miliard”, a spus deputatul.