PSRM

14 mai 2018

Socialiștii au participat la celebrarea Zilei Familiei în Comrat și Bălți

Sub egida Președintelui Republicii Moldova, Igor Dodon s-a desfășurat Festivalul Familiei, pe data de 12 mai la Comrat și 13 mai la Bălți, organizat de către Fundația de caritate, a Primei Doamne, ”DinSuflet”. De asemenea , la festival au participat și socialiștii.

În total, la celebrarea Zilei Familiei, în orașele Comrat și Bălți au participat aproape 25 de mii de oameni. În piețele principale ale acestor orașe s-au adunat părinții împreună cu copiii lor. Pentru ei au fost organizate carusele, spectacole a mai multor colective artistice și clovni, copii au dispus de cadouri și premii.

La celebrarea Zilei Familiei în Comrat a participat șeful statului, Igor Dodon. ”Trebuie să organizăm cît mai multe acţiuni dedicate promovării valorilor familiei tradiţionale, fiindcă acestea consolidează societatea. Importanța familiei este de necontestat, întrucît ea reprezintă pilonul de bază în construcția viitorului, este mediul unde se formează generații și se cimentează tradițiile”, a remarcat Igor Dodon.

La Bălți, la sărbătorirea Zilei Familiei a participat președintele Partidului Socialiștilor din RM, Zinaida Greceanîi. ”Familia este baza societății. Situația societății cît și a statului depinde de bunăstrarea familiilor. Pentru Partidul Socialiștilor este  prioritar susținerea familiilor, a valorilor familiale  și a tradițiilor”, a spus Zinaida Greceanîi.

Mîine, 15 mai, cu prilejul Zilei Internaționale a Familiei, Festivalul Familiei, care se desfășoară sub egida Președintelui Republicii Moldova, Igor Dodon, va fi organizat de către Fundația de Fundația de caritate, a Primei Doamne, ”Din Suflet”, în centrul Chișinăului.

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă