PSRM

14 mai 2018

Socialiștii au depus o sesizare la Procuratura Genera pentru a verifica legalitatea acțiunilor de demolare a Palatului de Cultură a Sindicatelor

După părearea Partidului Socialiștilor din RM, demolarea Palatului de Cultură a Sindicatelor, amplasat în Chișinău, pe strada Kiev, este ilegală, din acest motiv a fost depusă o sesizare la Procuratura Generală pentru a verifica legalitatea acțiunilor date, scrie aif.md

Conform celor spuse de către deputatul Vladimir Odnostalco, potrivit Legii privind protecția monumentelor, controlul asupra respectării măsurilor de protecție a acestora revine guvernării, președinților de raioane și primarilor, adică autorităților locale.

Autorizația pentru demolarea Palatului de Cultură a Sindicatelor a fost emisă la data de 21 noiembrie, cînd Silvia Radu deja era numită în funcția de primar interimar, ea, de asemenea, se face responsabilă de emiterea acestui document.

”Astăzi, avem legea din 22 iunie 1993, unde este anexat Registrul monumentelor Republicii Moldova ocrotite de stat. În acest registru, este indicat mozaicul de pe Palatul de Cultură a Sindicatelor. Ceea ce înseamnă că, monumentul de arhitectură este protejat de stat. Mai mult de atît, mozaicul formează un tot întreg cu clădirea propriu-zisă, ceea ce face demolarea acesteia ilegală.

Astăzi avem ratificate cel puțin două convenții cu privire la ocrotirea monumentelor, a Consiliului Europei și a ONU. Ceea ce înseamnă că, aceste monumente de arhitectură nu aparțin doar patrimoniului moldovenesc, ci și patrimoniului european. Apare întrebarea: cum vor reacționa partenerii europeni ai actualului guvern la acest lucru? Sperăm că va exista un răspuns adecvat “, a spus Odnostalco.

De asemenea, el a remarcat că, înainte de a demola monumentul de arhitectură, este necesar obținerea unui aviz al Comisiei Naționale pentru Protecția Monumentelor din cadrul Ministerului Educației. În plus, dreptul prioritar de a achiziționa clădirea, aparține statului.

”Cu toții știm că această clădire a fost vîndută. De ce guvernarea nu a profitat de dreptul de a răscumpăra, ce au făcut Filip și persoanele de la guvernare? Vrem să primim răspuns și la aceste întrebări din partea Procuraturii Generale. Presupunem că guvernarea are un ”interes”  în acest caz, sper că reacția Procuraturii Generale va fi una adecvată”, a afirmat alesul poporului.

De asemenea, deputatul a asigurat că socialiștii vor ține acest lucru sub control și vor informa publicul despre evoluția ulterioară a situației.

PSRM

Adera la partid!

Semnalează o problemă