PSRM

02 martie 2018

Socialiștii au comemorat eroii căzuți în conflictul din anul 1992

Astăzi, 2 martie, deputații, consilierii municipali și activiști ai Partidului Socialiștilor, împreună cu Garda Tînără au depus flori la podul de la Vadul lui Vodă, în memoria eroilor căzuți în conflictul de pe Nistru din anul 1992.

Anterior, Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a venit cu un mesaj în legătură cu evenimentele de la 2 Martie, pe rețelele de socializare.

”Ziua de 2 martie 1992 a fost consemnată pentru totdeauna în istoria statului nostru. În această zi, Republica Moldova nu numai că a fost primită în marea familie a Organizației Națiunilor Unite, dar a și obținut recunoașterea plenară ca subiect al dreptului internațional, a obținut posibilitatea de a fi participant cu drepturi depline la relațiile internaționale în vederea edificării păcii și prosperării în întreaga lume.
Începînd cu 2 martie 1992, statul nostru a deschis o nouă pagină a relațiilor cu alte state și popoare nu doar din Europa, ci și din întreaga lume.
Totodată, anul 1992 a fost umbrit de evenimentele sinistre de pe Nistru, care au răpit sute de vieți, au distrus destinul a mii de oameni. În prezent, cu 26 de ani mai tîrziu, noi continuăm să rămînem ostatici ai conflictului transnistrean nesoluționat, care împiedică dezvoltarea statului nostru comun – Republica Moldova.
Noi nu putem, și nici nu este corect, să trăim la infinit prin trecut, să fim prizonierii învinuirilor reciproce și ai unor temeri false.
Astăzi, în această lume ce se schimbă fulgerător, apar noi provocări și amenințări, inclusiv în domeniul asigurării securității. Astfel, nici țara noastră nu va putea să rămînă într-o parte de la aceste procese. Pentru ca să nu cădem iar victime ale confruntării forțelor interne și externe, noi trebuie să apărăm cu fermitate interesele noastre naționale, să promovăm o politică externă înțeleaptă și echilibrată.

Noi trebuie să ne ațintim privirile în viitor. Doar așa, țara noastră, poporul moldovenesc, vor putea să ocupe un loc decent în marea familie a Organizației Națiunilor Unite.”

PSRM

Adera la partid!

Semnalează o problemă