30 martie 2018
PSRM: boicotul democraților – expresia unei frici imense față de popor
Șeful fracțiunii parlamentare a Partidului Socialiștilor, Zinaida Greceanîi, a catalogat drept frică față de popor, plecarea majorității parlamentare, din cadrul ședinței plenare a parlamentului, din 30 Martie. La această ședință, urma să se examineze moțiunea simplă asupra ministrului Muncii, Protecției Sociale și Sănătății. Cu toate acestea, fracțiunea Partidului Democrat, reprezentînd majoritatea parlamentară, a decis să boicoteze ședința.
Zinaida Greceanîi, a remarcat, că opoziția, boicotează ședințele atunci cînd reprezentanților ei, le sunt deconectate microfoanele, cînd nu li se permite să-și exprime poziția, blochează proiectele. Dar cînd majoritatea boicotează ședințele, aceasta este deja o manifestare a fricii imense față de popor.
„Faptul că majoritatea parlamentară, în frunte cu Partidului Democrat, a dat dovadă de lașitate și frică, de a discuta problemele sociale, vorbește despre adevărata și nepăsătoarea atîrnare față de cetățenii Republicii Moldova. Pe de o parte, ei declară că au succese în acest domeniu, iar, pe de altă parte, pur și simplu nu au nimic de spus „, a declarat deputatul Vladimir Odnostalco.
El a remarcat că, „în orice caz, această putere va trebui să răspundă pentru infracțiunile sociale comise astăzi”.
Deputatul fracțiunii PSRM, Vlad Bătrîncea, a reamintit cuvintele colegului său, Vladimir Țurcan, că în conformitate cu jurisdicția constituțională și deciziile Curții Constituționale, opoziția are tot dreptul de a părăsi sesiunea plenară în semn de protest. În ceea ce privește guvernarea, aceasta nu poate părăsi sala, aceasta fiind o obstrucție, blocînd activitatea parlamentului. Este de datoria lor să asigure activitatea parlamentului și cvorumul.
Cu toate acestea, „le este frică de discuțiile publice, pentru că nu au răspuns la întrebările oamenilor simpli. În acest caz, ei, trebuie să plece, nu doar din sala de ședințe, ci și din politică și de la putere”, a subliniat Vlad Bătrîncea.
Zinaida Greceanîi, a concluzionat că, fracțiunea PSRM, în continuare, va înainta moțiuni simple și va invita miniștri în parlament, astfel încît toți oamenii să poată vedea, ce fel de politici duc aceștia. Șeful fracțiunii a menționat că, numai în 2016 socialiștii au prezentat 14 moțiuni simple împotriva miniștrilor, dintre care, în cele din urmă, majoritatea au plecat.