PSRM

27 septembrie 2018

La inițiativa socialiștilor va avea loc audierea în parlament a raportului privind furtul miliardului

La următoarea ședință a parlamentului din ziua de joi, 4 octombrie, deputații vor audia pe directorul Centrului Național Anticorupție, guvernatorul Băncii Naționale, procurorul anticorupție și procurorul general privind recuperarea miliardului. În ziua de 27 septembrie, plenul parlamentului a susținut inițiativa socialiștilor din prima ședință a sesiunii toamnă – iarnă.

”De la furtul miliardului au trecut deja patru ani. Conform deciziei Partidului democrat, aceaști bani au fost trecuți drept datorie publică  și acum cetățenii sunt obligați să întoarcă acești bani. Oamenii au plătit pentru raportul Kroll 1 și Kroll 2, dar nici pînă în prezent nu cunosc ce se stipulează în ultimul raport, unde sunt banii furați”, a spus deputatul Vlad Batrîncea.

Fracțiunea PSRM a cerut audierea în plenul parlamenutului a tuturor celor responsabili privind acest subiect.

”Spicherul parlamentului Adrian Candu a declarat partenerilor săi din UE și SUA că 90 % din bani au fost identificați deja.  Noi vrem să cunoaștem unde sunt acești bani”, a spus deputatul.

Parlamentul a hotărît că audierile privind furtul miliardului vor avea loc pe 4 octombrie.

 

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă