PSRM

22 octombrie 2018

Fracțiunea PSRM propune un adaos de 20 % pentru salariile profesorilor din municipiu

Președintele fracțiunii Partidului Socialiștilor din RM din Consiliul Municipal Chișinău (CMC) Ion Ceban a prezentat astăzi, 22 octombrie, o nouă inițiativă socială propusă de către fracțiune, pentru a fi votată la ședința CMC. Este vorba despre un adaos la salariu pentru cadrele didactice din instituțiile de învățămînt primar și secundar.

Ion Ceban a menționat că pentru acest proiect au fost efectuate toate calculele, iar pentru realizare acestuia, în bugetul municipal sunt resurse necesare. Necesitatea elaborării acestui proiect este cauzată de deficitul stringent de specialiști din sistemul de învățămînt municipal.

”Deși, salariul de funcție al cadrelor didactice anual este majorat cu circa 9%, este la un nivel mai scăzut în raport cu salariul mediu pe economie și, respectiv, nu acoperă necesitățile vitale. Totodată, conform obligațiilor funcționale, angajații din sistemul educațional, sunt datori să-și perfecționeze competențele profesionale, să procure literatură metodică și didactică”, a spus Ion Ceban.

În scopul motivării cadrelor didactice din instituțiile de învățămînt din sistemul educațional, fracțiunea PSRM a pregătit un proiect de decizie și propune majorarea salariilor cu 20% la salariu tarifar, începînd cu 01 octombrie 2018:

1) pentru 6620 cadre didactice din instituțiile de învățămînt primar și secundar din municipiul Chișinău, inclusiv 893 din instituțiile de învățământ din suburbii. Suma totală constituie 12 154 mii lei.

2) pentru 2975 cadre didactice din instituțiile de învățămînt preșcolar din orașul Chișinău, în sumă de 7 586,3 mii lei.

Amintim că anterior, socialiștii au obținut un surplus la salariu pentru angajații din sfera socială, cultură și protecția drepturilor copilului, un ajutor material unic pentru procurarea materialelor didactice, pentru profesori și medicii de familie un ajutor material pentru procurarea abonamentelor pentru călătoriile cu transportul public.

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă