PSRM

11 iunie 2019

România și-a expus poziția oficială cu privire la situația politică din Moldova

Aceasta coincide cu poziția Rusiei și cea a țărilor-cheie din UE, care au recunoscut dreptul coaliției PSRM – ACUM de a forma guvernul, în pofida deciziei Curții Constituționale.

În comunicatul de presă al Ambasadei României de la Chișinău se spune, printre altele, că „într-un stat democratic, voința cetățenilor, exprimată prin vot și reflectată în configurarea politică a parlamentului, este unica ce asigură procesul politic legitim, bazat pe dialog”. România își exprimă întreaga disponibilitate de a continua parteneriatul strategic cu scopul integrării europene a Moldovei, care este fundamentul relațiilor bilaterale ale acestor două state, cu scopul de a continua cursul european al Moldovei și realizarea reformelor necesare în acest scop, scrie tvrmoldova.md.

-România îndeamnă la calm și cumpătarer și subliniază necesitatea respectării principiilor statului de drept și adoptarea deciziilor pașnice pentru ieșirea din această criză, se mai spune în mesaj.

Reamintim că mai devreme, Federația Rusă și țările-cheie din UE au recunoscut noua majoritate parlamentară și noul guvern din Moldova.

 

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă