07 octombrie 2017
Rezoluția Consiliului Republican al PSRM din 6 octombrie 2017
Consiliul Republican al PSRM declară încă o dată sprijin deplin pentru acțiunile și inițiativele președintelui Republicii Moldova, ales de popor, Igor Dodon.
Astăzi, Președintele Igor Dodon este singurul reprezentant al conducerii țării cu legitimitate deplină. Toate inițiativele lansate de președinte se bazează pe aspirațiile majorității poporului moldovenesc și sarcinile puse în fața statului și a societății.
Consiliul Republican al PSRM condamnă categoric toate acțiunile Guvernului și majorității parlamentare condusă de Partidul Democrat, privind obstrucționarea acțiunilor Președintelui Republicii Moldova; privind încercarea de a-l priva de împuternicirile prevăzute de Constituția Republicii Moldova, inclusiv prin Curtea Constituțională care este o marionetă controlată; privind blocarea a zeci de inițiative propuse de președinte pentru soluționarea problemelor sociale ale țării, îmbunătățirea economiei, modernizarea serviciilor din domeniul sănătății, educației și din alte sectoare; privind subminarea eforturilor președintelui de a consolida parteneriatul strategic cu Federația Rusă și stabilirea unor noi direcții ale cooperării moldo-ruse.
Președintele Igor Dodon acționează astăzi în numele poporului și pentru binele poporului. În același timp, Partidul Democrat, pentru care au votat aproximativ 15% dintre alegători și-a subordonat complet, în scopuri politice și economice, sistemul legislativ, executiv și judiciar al țării.
În conformitate cu articolul 2 din Constituția Republicii Moldova, nicio persoană particulară, nicio parte din popor, niciun grup social, niciun partid politic sau o altă formaţiune obştească nu poate exercita puterea de stat în nume propriu. Uzurparea puterii de stat constituie cea mai gravă crimă împotriva poporului.
În conformitate cu Rezoluția Acțiunii Naționale din 24 septembrie 2017, Consiliul Republican al PSRM declară sprijin pentru trecerea la republica prezidențială, colectarea masivă de semnături pe întreg teritoriul țării și îndemnul ulterior către Congresul PSRM de a include acest punct în Programul Partidului Socialiștilor din Republica Moldova.
Consiliul Republican al PSRM susține inițiativa colectării la nivel național a semnăturilor pentru trecerea la republică prezidențială. Autoritățile au interzis Președintelui să organizeze un referendum consultativ – activiștii Partidului Socialiștilor vor organiza acest referendum în fiecare localitate din țară, pe fiecare stradă, în fiecare curte și în fiecare casă.
PSRM îndeamnă toate structurile sale de partid să se mobilizeze pe deplin. Sarcina noastră este să colectăm cel puțin 70% din semnăturile tuturor cetățenilor țării care au drept de vot. Ulterior, aceste semnături vor fi transmise tuturor organelor puterii de stat ale țării, precum și Congresului PSRM ca argument pentru introducerea modificărilor în Programul partidului.
Consiliul Republican al PSRM îndeamnă toți membrii și simpatizanții Partidului Socialiștilor să participe activ la colectarea semnăturilor pentru trecerea la o republică prezidențială.
Recomandăm să anunțăm startul Campaniei naționale de colectare a semnăturilor pentru trecerea la o republică prezidențială în data de 16 octombrie 2017.
Împreună vom învinge!